Proiect: Mai multe persoane vor beneficia de scutirea de la coplata în sănătate

de Stiri Buzau Media

Coplata în sistemul de sănătate reprezintă o obligație pentru pacienți de a achita o sumă de bani pentru serviciile de spitalizare, atunci când se externează. În același timp, există anumite excepții de la coplată. Acestea vor fi extinse printr-un proiect de lege care urmează să primească votul decisiv în Camera Deputaților. E vorba de Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru completarea Legii privind drepturile pacientului nr.46/2003, precizează avocatnet. Astfel, pe lângă persoanele care beneficiază, în prezent, de scutire de la coplată, vor mai exista câteva categorii de pacienți care vor fi exceptate de la plata acestei sume de bani pentru servicii medicale:

  • cetăţenii români, care sunt victime ale traficului de persoane;
  • persoanele reţinute, arestate sau deţinute, care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă (dar doar dacă dacă nu obțin venituri din muncă, pensie sau din alte surse).

Potrivit proiectului din Parlament, unele categorii de persoane vor beneficia de scutire, fără să mai conteze dacă obțin venituri sau nu:

  • copiii de până în 18 ani;
  • tinerii între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi;
  • absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni;
  • ucenicii sau studenţii.

La acest moment, astfel de persoane beneficiază de scutire, dar numai dacă nu câștigă venituri din muncă. În prezent, conform legii, mai beneficiază de scutire de la coplată și:

  • bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază a respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;
  • persoanele fizice cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri;
  • toate femeile însărcinate şi lăuzele, pentru servicii medicale legate de evoluţia sarcinii, iar cele care nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară, pentru toate serviciile medicale.

Practic, persoanele de mai sus sunt scutite de coplată și beneficiază de servicii medicale, fără plata contribuției. Puteți citi, aici, mai multe detalii despre pachetele de servicii medicale cu privire la care au acces persoanele care nu plătesc CASS. Potrivit proiectului care urmează să primească votul decisiv în Camera Deputaților, vor beneficia de servicii medicale, prin scutire de la coplată, și unele persoane care nu au cod numeric personal și cărora nu le-a fost înregistrată nașterea. Mai exact, va fi vorba de:

  • copiii până în 18 ani;
  • femeile însărcinate și lăuzele;
  • victimele traficului de persoane.

Conform proiectului, aceste persoane vor beneficia de servicile medicale relevante „în termen de maximum un an de zile de la data primei prezentări la furnizorul de servicii medicale.” De asemenea, astfel de persoane vor declara că „nu sunt înregistrate în registrele de stare civilă, cu excepţia copiilor de până la 14 ani şi a persoanelor cu handicap, pentru care declaraţia se formulează de către persoanele care le însoţesc la furnizorul de servicii medicale”. În plus, proiectul mai prevede că „furnizorii de servicii medicale vor anunţa de îndată organele de poliţie şi serviciile de asistenţă socială din raza teritorială a furnizorului de servicii medicale, în vederea efectuării procedurilor de înregistrare a naşterii acestor persoane în registrele de stare civilă conform legii sau identificării lor, după caz”.

Știri despre: , , ,