Proiecte importante ale liceenilor buzoieni, pentru prima jumătate a acestui an

de Stiri Buzau Media

Liceenii buzoieni s-au întâlnit la Consiliul Județean, miercuri, 17 ianuarie, la cea de-a IV-a ședință a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret, o nouă structură de reprezentare a tinerilor din Buzău, în cadrul căreia s-a discutat atât despre problemele cu care se confruntă tinerii cât și despre proiectele și activitățile, ce vor fi derulate pe parcursul acestui an, pentru care se va aloca un buget anume. Totodată, în cadrul întâlnirii au fost aduse în discuție și viitoarele alegeri pentru locurile vacante din această structură. Ordinul prin care ministrul Educaţiei, Liviu Pop schimbă Regulamentul de organizare a şcolilor a fost unul dintre subiectele abordate de liceeni în această ședință.

[bs-quote quote=” Consider că modificarea adusă legată de telefoane este una inutilă, pentru că știm bine că deja exista acea lege prin care se interzicea folosirea telefoanelor mobile în incinta școlilor, iar acum, această modificare cu cutiile sau locurile special amenajate unde să le depozităm poate încălca drepturile noastre, dreptul de a fi deposedat de lucrurile personale, ceea ce mi se pare o banalitate și nu o consider utilă, mai ales acum că suntem și în mijloc de an școlar.” style=”default” align=”center” author_name=”Ştefan Gorgoteanu, elev în clasa a X-a la CN ,,B.P. Hasdeu” ” author_job=” preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Buzău” author_avatar=”http://buzaumedia.ro/wp-content/plugins/blockquote-pack-pro/img/other/steve-jobs.png”][/bs-quote]

La nivelul Consiliului Județean al Elevilor Buzău sunt, la acest moment, câteva proiecte propuse ce urmează să fie aplicate: realizarea unor cursuri de formare pentru reprezentanții aleși ai consiliilor școlare precum și realizarea unei caravane formată din liceeni care ar urma să aibă întâlniri, în fiecare liceu, cu profesorii, conducerea unității precum și cu elevi, în urma cărora să identifice problemele cu care se confruntă tinerii, pentru a le putea rezolva.

[bs-quote quote=”Ne-am dori să facem niște cursuri de formare pentru noi, reprezentanții aleși, pentru că anul trecut în lunile septembrie și octombrie au fost aleși noi reprezentanți pe școli, noi președinți ai consiliilor școlare, unde vor veni seniori de la Consiliul Național, reprezentanți ai ONG-urilor, alți formatori și traineri. Un alt proiect ar fi să facem o caravană, care presupune o echipă formată din membri ai Consiliului Județean, care să meargă pe la fiecare liceu în parte, cât se poate, și să afle care sunt relațiile dintre elevi și profesori, direcțiunea școlii și reprezentanți ai elevilor și a le afla problemele elevilor pentru a le putea rezolva bineînțeles, pentru că asta este prioritatea noastră. Acestea ar fi cele două proiecte principale pe care le propunem să le îndeplinim până în luna iunie.” style=”default” align=”center” author_name=” Ştefan Gorgoteanu, elev în clasa a X-a la CN ,,B.P. Hasdeu”” author_job=” preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Buzău” author_avatar=”http://buzaumedia.ro/wp-content/plugins/blockquote-pack-pro/img/other/steve-jobs.png”][/bs-quote]

Peste o săptămână, liceenii buzoieni se vor întâlni într-o nouă ședință a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret în cadrul căreia vor fi puse la punct toate proiectele pe care și le propun pentru acest an. Denumit generic CCPT, acesta este o structură consultativă fără personalitate juridică şi funcționează pe lângă Consiliul Județean Buzău.