Protejaţi-vă casa de incendii! Este avertismentul lansat de pompierii buzoieni

de Stiri Buzau Media

În ultima perioadă, pompierii buzoieni au intervenit la numeroase cazuri de incendii unele dintre acestea soldându-se cu pierderi umane. Ei atrag atenția că exploatarea sistemelor de încălzire locală cu defecţiuni şi improvizaţii, fără asigurarea supravegherii sau având coşurile de fum deteriorate, necurăţate de funingine sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din alcătuirea construcţiilor constituie în această perioadă principala cauză specifică de izbucnire a incendiilor la locuinţele şi anexele gospodăreşti. Pentru a evita producerea unor astfel de situații, pompierii buzoieni le reamintesc cetăţenilor să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor:

  • – să controleze instalaţiile și sistemele de încălzire existente, cum sunt surse de căldura, conducte, corpuri și elemente de încălzire, sobe, coşuri si canale de fum, și să înlăture defecţiunile constatate, asigurându-se funcţionarea la parametrii normali;
  • – să nu folosească decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi să evite supraîncărcarea acesteia;
  • – să nu aşeze în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
  • – să stingă focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
  • – să nu adoarmă niciodată cu soba aprinsă;
  • – să verifice integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, să le repare cu ajutorul unui specialist;
  • – să nu aşeze aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
  • – să nu aşeze materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
  • – să decupleze aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.
  • – să nu lase niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.
  • – să nu suprasolicite instalaţia electrică a locuinţei prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere. Să deconecteze de la reţeaua electrică toate aparatele electrice atunci când nu sunt utilizate.
Știri despre: , , ,