Radarul nu l-a iertat! Șofer prins cu 214 km/h, pe DN 2 E 85, în afara localității Racovițeni

Graba strică treaba! O poate spune cu mâna pe inimă un băcăuan care și-a luat adio de la permis pentru 90 de zile. Bărbatul de 40 de ani se îndrepta spre casă, însă graba era atât de mare că nu s-a mai uitat la acul vitezometrului care, pe DN 2 E 85, în afara localității Racovițeni, ajunsese la 214 km la oră. Radarul nu l-a iertat, așa că la scurt timp a fost oprit de către polițiștii buzoieni. Pus în fața faptului împlinit, bărbatul nu a avut de ales decât să predea permisul de conducere pentru 90 de zile și să plătească amenda. De altfel, băcăuanul nu a fost singurul șofer care din cauza vitezei, pentru trei luni de zile, a devenit pieton. Alți 16 conducători auto au fost lăsaţi fără permisele de conducere după ce au fost înregistraţi de aparatele radar conducându-şi autovehiculele cu viteze ce au depăşit cu mai mult de 50 km/h, limitele maxime admise atât în localităţi, cât şi în afara localităţilor. Poliţiştii au mai reţinut alte 8 permise de conducere, pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea, pentru efectuarea de depăşiri neregulamentare, dar şi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult