Recomandări ale Poliției pe vreme de iarnă! Anvelopele de iarnă, OBLIGATORII

DSCN9828Prima ninsoare i-a scos în stradă pe polițiștii din Buzău. Oamenii legii au desfășurat o acțiune de conștientizare în rândul conducătorilor auto asupra necesității echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă. Astfel, au fost informați peste 115 conducători auto și au fost distribuite pliante în acest sens.

Inspectoratul de Poliție Județean Buzău vă adresează următoarele recomandări:

  • Conducătorii de autovehicule trebuie să conducă prudent, cu viteză adaptată continuu particularităţilor de trafic şi de drum, ştiut fiind faptul că trecerea de la aderenţă specifică unui carosabil uscat la cea umedă a creat întotdeauna probleme celor care sunt tentaţi să apese mai mult decât este cazul pedala de acceleraţie;
  • Înaintea plecării în călatorie, vă sfătuim să vă interesaţi asupra traseului ales şi a condiţiilor meteo prognozate pentru zona tranzitată;
  • Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (ceaţă, carosabil acoperit cu zăpadă, gheată sau polei);
  • Când vă deplasaţi în coloană, evitaţi să depăşiţi. Această manevră nu vă scurtează semnificativ timpul de deplasare, însă vă poate pune viaţa în pericol;
  • Determinaţi toţi ocupanţii autovehiculului pe care îl conduceţi să-şi cupleze centura de siguranţă;
  • Asiguraţi funcţionarea corespunzătoare a sistemelor de iluminare-semnalizare, cât şi a celui de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic. Recomandăm folosirea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în condiţii de ceaţă densă;
  • Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
  • Distanţa faţă de autovehiculele care circulă în faţă trebuie să fie mai mare pe drum alunecos, iar viteza de deplasare mai redusă atât pentru a se evita coliziunea cu cei din faţă, cât şi pentru a nu fi obligaţi să frânaţi brusc, fapt care duce la derapare!
  • Pe vreme de ploaie, lapoviţă sau ninsoare, când vă întâlniţi cu alte autovehicule, actionaţi din timp ştergătoarele de parbriz. Câteva momente de circulaţie fără vizibilitate pot fi fatale!
  • În zilele cu ploi, viscol, ninsori, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur, astfel că există posibilitatea ca aceştia să nu se asigure atunci când traversează!
  • Nu acţionaţi brusc mecanismele de direcţie şi de frânare ale autovehiculului!
  • În condiţii de zăpadă şi polei, renunţaţi pe cât posibil la pedala de frână. Folosiţi cu precădere frâna de motor!
  • De asemenea, atragem atenţia asupra obligativităţii ca autovehicule, având masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, să fie dotate cu anvelope de iarnă şi lanţuri antiderapante montate pe roţi, ori cu alte dispozitive antiderapante omologate, în situaţia în care acestea se deplasează pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheată sau polei.
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: