Restricţii de circulaţie, în iulie şi august, pe două drumuri naţionale și pe Autostrada Soarelui

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:accentmedia.ro
Sursa foto:accentmedia.ro

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în perioada 01 iulie – 31 august 2019, în zilelede vineri, sâmbătă și duminică, potrivit Ordinului ministrului transporturilor și ministrului afacerilor interne nr. 1249 – 132/2018, după cum urmează:

Încălcarea prevederilor Ordinului ministrului transporturilor si ministrului afacerilor interne nr. 1249 – 132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Șituatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.

Știri despre: , ,