S-a aprobat programul „Investeşte în tine”

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:WallStreet.ro
Sursa foto:WallStreet.ro

Programul „Investeşte în tine”, prin care tinerii între 16 şi 26 de ani pot lua credite cu dobândă zero de până la 40.000 de lei, iar cei între 26 şi 55 de ani pot primi un credit de până la 35.000 de lei a fost aprobat de Guvern. Pentru a beneficia de sumele trebuie ca aceste persoane să fie în sistemul de învăţământ sau să urmeze cursuri de specializare, iar banii pot fi folosiţi pentru educaţie, sănătate sau sport. Beneficiarii programului „Investeşte în tine” sunt în primul rând tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 26 ani care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ sau care efectuează cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Aceştia pot accesa un credit în valoare de 40.000 de lei cu dobândă zero, garantat în proporţie de 80% de către stat. Pot beneficia de acest program şi persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani care sunt în sistemul de învăţământ sau care urmează cursuri de reconversie profesională. Aceste persoane pot beneficia de credite de 35.000 lei. Mai mult, toţi beneficiarii pot beneficia în plus de 20.000 de lei dacă sunt angajaţi sau se angajează în timpul derulării programului. Potrivit Guvernului, actul normativ va avea un impact favorabil în integrarea tinerilor pe piaţa muncii şi creşterea ocupării cu circa 10 mii persoane anual.