S-au închis primele două focare de pestă porcină africană din județul Buzău

Direcția Sanitar Veterinară Buzău anunță că marți, 11 decembrie, au fost stinse primele două focare de pestă porcină africană (PPA), diagnosticate de la începutul lunii septembrie a acestui an, în două gospodării din localitățile Lunca și Pănătău. Un rol important în închiderea acestor focare l-au avut locuitorii din zonă, crescătorii de animale, care au înțeles să sprijine autoritățile în aplicarea acțiunilor necesare și vor avea, în continuare, un rol important, prin respectarea măsurilor impuse, astfel încât boala să fie ținută sub control.

Actul oficial de stingere a bolii a fost semnat marți, 11 decembrie și înregistrat la primăriile din comuna Pănătău și din orașul Pătârlagele, precum și la DSVSA  Buzău. Prin acest act se consemnează că în comuna respectivă nu mai există animale bolnave,  sau animale ținute sub observație clinică pentru PPA, în urma realizării integrale a măsurilor de profilaxie și combatere.  Absența virusului bolii a fost demonstrată de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, prin rezultatele de laborator negative, efectuate pe cele 20 de probe recoltate de la porcii din zona de protecție și din zona de supraveghere (pe o rază de 10 km). În zonele cu risc major, din proximitatea celor două focare au fost efectuate dezinfecții riguroase și a fost interzis accesul persoanelor în exploatație.

Direcția Sanitar Veterinară Buzău reia apelul către cetățeni de a sprijini autoritățile în aplicarea și respectarea măsurilor necesare pentru a preveni răspândirea virusului PPA și pentru a limita efectele bolii, având în vedere gravitatea acesteia şi consecinţele economice generate de evoluția acesteia. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA judeţeană sau oricărei autorități locale. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de stat, în condițiile prevăzute de legislaţie. Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult