Salariații concediați în 2020 ar putea primi trei luni de șomaj în plus

de Stiri Buzau Media

Angajații concediați pe întreg parcursul anului viitor arg putea beneficia de trei indemnizații suplimentare de șomaj, față de numărul de indemnizații pe care ar trebui să le primească în mod normal, potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor. Măsura este gândită pentru protecția celor care, din motive independente de ei, rămân fără un loc de muncă, în condițiile în care, la nivel european, apar primele semne de recesiune, iar cei mai mulți angajatori, în astfel de condiții, își reduc sau chiar își întrerup activitatea.

Noile prevederi apar în proiectul de modificare a ordonanței de urgență nr. 28/2009.Pentru a fi aplicate, proiectul trebuie să treacă de Parlament, iar legea să fie promulgată de președintele României.

Știri despre: