Salariaţii hărţuiţi moral vor putea primi despăgubiri din partea angajatorilor

de Stiri Buzau Media

Salariaţii care au fost victimele hărţuirii morale la locul de muncă vor putea primi, în baza unei hotărâri judecătoreşti, daune compensatorii şi morale din partea angajatorului, precum şi sume de bani pentru consiliere psihologică, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Senat.

Sursa foto:sidetech.com.br

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi a Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi este, momentan, în faza dezbaterilor la Senat. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie să treacă de ambele camere ale Parlamentului şi de șeful statului, urmând să fie publicată în Monitorul Oficial. În esenţă, propunerea legislativă are ca scop protejarea angajaţilor, prin aceea că angajatorii pot fi obligaţi de instanţă să acorde daune compensatorii şi morale salariaţilor care au fost victimele hărţuirii morale la locul de muncă.

De asemenea, salariaţii hărţuiţi vor putea beneficia, din partea angajatorului, de sumele necesare pentru consiliere psihologică, pentru o perioadă rezonabilă stabilită de către medicul de medicină a muncii, dacă instanţa a obligat angajatorul la o astfel de plată. Pe lângă daunele compensatorii şi consilierea psihologică, proiectul de lege prevede şi alte măsuri de protejare a angajaţilor, respectiv:

  • toţi salariaţii au dreptul la un loc de muncă lipsit de acte de hărţuire morală;
  • niciun salariat nu poate fi sancţionat, concediat sau discriminat (cu privire la salarizare, formare profesională, promovare etc.) din cauză că a fost supus sau a refuzat să fie supus hărţuirii morale la locul de muncă;
  • salariatul poate fi reintegrat în muncă sau poate primi, în baza unei hotărâri judecătoreşti, despăgubiri în cuantum egal cu echivalentul drepturilor salariale de care a fost lipsit de către angajator.

În România, noţiunea de „hărţuire morală la locul de muncă” nu se regăseşte ca atare în niciun act normativ, motiv pentru care proiectul menţionat anterior urmăreşte să completeze lacunele din legislaţia actuală. Concret, proiectul de lege defineşte hărţuirea morală la locul de muncă drept „orice comportament exercitat cu privire la un salariat, de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern şi/sau de către un salariat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condiţiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnităţii salariatului, prin afectarea sănătăţii sale fizice sau mentale sau prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme: a) conduită ostilă sau nedorită; b) comentarii verbale; c) acţiuni sau gesturi”.

Atenție! Proiectul de lege privind hărţuirea morală la locul de muncă nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat de preşedintele României și publicat în Monitorul Oficial.