SALARIUL MINIM va creşte la 1.250 de lei de la 1 mai.

de Stiri Buzau Media

baniGuvernul a înaintat un proiect de hotărâre privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând de la 1 mai, dar şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim şi de inflaţie, propunere cu care sindicate sunt de acord, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Liderul sindical a precizat că Guvernul a înaintat proiectul de hotărâre care prevede această majorare marţi dimineaţă, iar această propunere este agreată de sindicalişti pentru că se recuperează parţial pierderea din primele patru luni ale anului în care salariul minim va rămâne la 1.050 de lei.

Bogdan Hossu a mai spus că proiectul prevede şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim de consum, de inflaţie şi de parametrii generali, ceea ce permite un mecanism de creştere în perioada următoare.

Preşedintele Cartel Alfa a mai spus că documentul transmis de Guvern, spre deosebire de anii anteriori, nu mai face discriminare pentru sectorul bugetar, în sensul că salariul minim garantat în plată reprezintă salariul de bază minim plătit fiecărui salariat bugetar şi nu salariul de încadrare.

Consiliul Economic şi Social (CES) a fost convocat marţi după-amiază pentru a aviza proiectul de hotărâre de Guvern.

Reprezentanţii Guvernului au propus, în discuţiile de luni seară din Consiliul Naţional Tripartit, majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 mai, motivând că este necesar un studiu de impact, însă sindicatele s-au opus, cerând ca majorarea la 1.200 de lei să se facă de la 1 ianuarie.

Potrivit reprezentanţilor Inspecţiei Muncii, în 11 decembrie erau 1.402.329 de angaţi cu salariu minim de 1.050 de lei şi 129.950 cu salariul de 1.200 de lei.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns