Schimbare drastică a vremii: vânt puternic, precipitații moderate cantitativ și ninsori viscolite la munte

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: ANM
Sursa foto: ANM

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de vreme rea, la nivelul întregii țări începând de astăzi, de la ora 22.00, până duminică, 04 februarie, ora 20.00.   În cursul nopții de vineri spre sâmbătă (2/3 februarie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (3 februarie) aria ploilor se va extinde treptat cuprinzând majoritatea regiunilor, iar în jumătatea de vest a țării se vor cumula în medie 15…20 l/mp. În zona montană, la altitudini de sub 1.800 m, vor predomina ploile și, în special în masivele vestice și nordice, se vor înregistra prin cumulare cantități de apă de 25…30 l/mp. Izolat vor fi condiții de polei.  ,,Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 100 km/h și va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 50…55 km/h, în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania și pe arii mai restrânse în restul țării.  Începând de sâmbătă seara (3 februarie), la munte treptat vor predomina ninsorile, care local vor deveni mai consistente, iar vântul va continua să aibă intensificări, viscolind și spulberând ninsoarea. În nord, nord-vest și centru precipitațiile, în general slabe, vor fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Local se va forma ghețuș sau polei. Intensificări ale vântului vor fi temporar și în restul țării, cu precădere în sud și în est, cu rafale în general de 50…55 km/h” anunță ANM.

Știri despre: , ,