fbpx

Se caută Șef serviciu în cadrul Serviciului Administrare Fond Locativ, din Primăria Buzău

Primăria Buzău organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante, de Şef serviciu – Serviciul Administrare Fond Locativ. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de Legea privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, respective:

  • are cetățenia română și domiciliul în România;
  • cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • are vârsta de minimum 18 ani împliniți;
  • are capacitate deplină de exercițiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
  • îndeplinește condițiile de studiu prevăzute de lege pentru funcția publică;
  • îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;
  • nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legatură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
  • nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  • nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege.

Pe de altă parte, candidații trebuie să îndeplinească și condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice. Acestea sunt: absolvenţi de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lunga durată, absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor ecanomice/ştiinţelor administrative, studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;vechime în specialitatea studiilor absolvite – minimum 5 ani.

Dosarele de înscriere la concurs se depun până la data de 09 ianuarie 2019, ora 16:00, la sediul Primăriei municipiului Buzău, urmând ca selecția acestora să se facă în perioada 10 -16 ianuarie. Cei care vor trece de această selecție vor susține pe 22 ianuarie 2019, de la ora 10:00, proba scrisă,  iar pe 28 ianuarie 2019, tot de la ora 10:00, interviul.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult