Se fac angajări la stat! DGASPC Buzău scoate la concurs 4 posturi

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Buzău organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 4 funcţii vacante, după cum urmează: consilier, clasa I, grad profesional superior la Serviciul Buget; asistent medical din cadrul Centrului de zi „Piticii“ – Compartimentul Centre de îngrijire și Educație Timpurie; asistent medical PL principal la Complexul de Servicii Comunitare nr. 2 Buzău și bucătar, treapta profesională I, la Complexul de Servicii Comunitare Râmnicu-Sărat – Centrul Rezidențial Orhideea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale de asistent medical din cadrul Centrului de zi „Piticii“ – Compartimentul Centre de îngrijire și Educație Timpurie sunt absolvent de studii postliceale de specialitate; aviz de liberă practică; asigurare profesională; vechime în specialitate de cel puțin 1 an; apt din punct de vedere medical; să nu fi suferit condamnări care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcției; capacitate de comunicare; capacitate de lucru sub stress și disponibilitate la lucru prelungit. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 09 august, ora 14.00. Pe 21 august 2019, ora 11.00 are loc  proba practică, iar pe 26 august 2019, ora 11.00 va fi susținut interviul.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractual de  asistent medical PL principal la Complexul de Servicii Comunitare nr. 2 Buzău sunt: studii medii cu diplomă de bacalaureat; certificat de grad principal emis de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și 5 ani vechime ca asistent medical. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 08 august, ora 16:30. Pe 20 august 2019, ora 10.00 se va desfășura proba practică, iar pe 26 august 2019, ora 10.00, va avea loc interviul.Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice de consilier, clasa I, grad profesional superior la Serviciul Buget sunt studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă dc licență sau echivalentă, ramura de știință: științe economice și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani. Concursul se va organiza conform calendarului următor:    26 august 2019, ora 10.00: proba scrisă, iar data și ora interviului se vor comunica ulterior.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale de bucătar, treapta profesională I, la Complexul de Servicii Comunitare Râmnicu-Sărat-Centrul Rezidențial Orhideea sunt studii medii/profesionale absolvite cu diplomă și diplomă de calificare în meseria de bucătar sau școală profesională de specialitate (bucătar) și vechime în specialitate (bucătar): minimum 9 ani. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 08 august, ora 16:30. Pe 20 august 2019, ora 10.00 se va desfășura proba practică, iar pe 26 august 2019, ora 10.00, va avea loc interviul. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, strada Bistriţei nr. 41, judeţul Buzău, telefon 0238/711.052.

 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult