fbpx

Se împart catedrele în învățământul buzoian

 

Astăzi a avut loc prima etapă de repartizare a posturilor disponibile din învățământul buzoian. Este vorba despre  alocarea catedrelor titularizabile, pentru candidații care au obținut cel puțin nota 7 la examenul scris din această vară.

De menționat că, în acest an,  dascălii buzoieni au obținut rezultate rușinoase la examenul de titularizare. Ca și în restul țării, foarte mulți candidați au luat note de 2, 3 și 4, dar au fost și dascăli ale căror lucrări au fost notate sub 2. Un singur candidat a reușit performanța de a fi notat cu 10, dar acesta nu este din Buzău. Este vorba despre un dascăl din Amara, județul Ialomița, care a susținut examenul, la Buzău, la Psihopedagogie Specială.

Mâine, 5 august, va avea loc ședința publică de repartizare pentru suplinitori. Ședințele publice au loc la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” din muncipiul Buzău.

În acest an, în județul Buzău sunt disponibile, 81 de catedre definitive destinate profesorilor care vor să încheie un contract pe perioadă nedeterminată în sistemul de învăţământ. Pe lângă acestea, au fost scoase la concurs şi posturi disponibile pentru o perioadă determinată. În judeţul Buzău sunt disponibile 159 astfel de catedre. De asemenea, la nivelul județului sunt, în total, 592 de posturi vacante rezervate incomplete.

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult