Se modernizează amfiteatrul din Parcul Tineretului

de Stiri Buzau Media

Amfiteatrul în aer liber, din Parcul Tineretului, din municipiul Buzău va fi reabilitat și modernizat, pentru a fi transformat într-un Centru de spectacole în aer liber.

Obiectivul va fi acoperit și aici se vor putea organiza activități multiple, pe tot parcursul anului. Construcția va fi perfect adaptată pentru conferințe, spectacole, proiecții cinematografice, piese de teatru și pentru alte evenimente. De asemenea, amfiteatrul va dispune de toate mijloacele tehnice necesare desfășurării acestora.

Investiția se ridică la aproximativ 250 mii de euro, inclusiv dotările tehnice, bani care vor fi alocați de la bugetul local.

Studiul de fezabilitate și indicatoriit tehnico-economici pentru acest proiect vor fi aprobate în ședința Consiliului Municipal Buzău de luni, 20 decembrie.

 

Știri despre: ,