Se schimbă vremea

Potrivit ANM, pentru ziua de 15 ianuarie 2016 , între orele 08 – 22.00 s-a emis o informare meteorologică referitoare la precipitații moderate cantitativ, ninsori în zonele montane și intensificări ale vântului .
Pentru jumătatea de vest a țării s-au anunțat precipitații pe arii extinse, moderate cantitativ, cu valori de 15-20l/mp.
În zonele montane și submontane va ninge, predominant în Munții Banatului. Va ninge și în Maramureș și Transilvania.
Pentru Crișana, Banat, Oltenia s-au anunțat precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.
S-au semnalat intensificări ale vântului la munte, care vor spulbera zăpada și în zonele sud-vestice în prima parte a zilei. În regiunile estice și sud estice se vor manifesta temporar.
În noaptea de sâmbătă spre duminică precipitațiile sub formă de ninsoare vor cuprinde sudul și sud-estul țării, iar vântul va prezenta intensificări.