Sezonul vinului face prima victimă la Buzău

Update:  În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de către echipajul SMURD și de la Ambulanță, bătrânul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul.

Știrea inițială: Un bărbat de 80 de ani din satul Fântânele, comuna Mărgăritești a fost găsit în stare inconștientă în beciul gospodăriei sale, acolo unde ținea damigenele cu vin. Pompierii care au intervenit pentru a-l scoate au avut nevoie de măşti şi tuburi de oxigen ca să poată intra în beci. La locul solicitării s-au deplasat câte un echipaj SMURD și unul de la Ambulanță. Bărbatul a fost scos din beci, dar se află în stop cardio-respirator din cauza intoxicației cu dioxid de carbon. S-au început manevrele de resuscitare.

Autorităţile atrag atenţia asupra pericolului pe care îl poate aduce activitatea în incinte unde au loc activităţile de preparare a vinului. În urma procesului de fermentaţie a mustului rezultă, în principal, dioxid de carbon şi alcool etilic. Dioxidul de carbon este un gaz otrăvitor, iar caracteristicile acestuia – nu poate fi mirosit, văzut sau gustat, ceea ce face imposibilă detectarea de către corpul uman –, îl fac şi mai primejdios.

Pentru a evita astfel de cazuri specialiştii recomandă ca oamenii să nu intre în încăperi în care fierbe vinul, fără a asigura o ventilație corespunzătoare; să anunţe pe cineva că vor intra într-o astfel de încăpere; să verifice cantitatea de oxigen din încăperea în care intră, cea mai simplă modalitate de a verifica prezența acestuia într-o încăpere fiind aprinderea unei lumânări – în cazul în care se va stinge, înseamnă că nu există suficient oxigen; să nu intre în încăperea în care există deja o victimă, pentru că este posibil să se intoxice și altcineva; să ceară ajutor, folosind numărul unic de urgenţă 112, în orice astfel de situație.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult