Sfaturi pentru elevi de la poliţiştii buzoieni, la început de an școlar

 POLIȚIȘTILOR BUZOIENI
Sursa foto: Arhivă

Pentru începutul anului de învăţământ 2019 – 2020, la nivel naţional va debuta campania „10 PENTRU SIGURANŢĂ” ce are drept scop creşterea gradului de informare a elevilor şi părinţilor în legătură cu riscurile la care elevii ar putea fi expuşi odată cu începerea anului şcolar. Principalul obiectiv îl reprezintă prevenirea victimizării minorilor şi reducerea riscului de implicare a acestora în activităţi infracţionale. Campania se derulează pe perioada primelor două săptămâni din anul şcolar 2019 – 2020, în unităţile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal din judeţul Buzău. Totodată, pe parcursul anului şcolar, poliţiştii de la structurile de prevenire, de proximitate şi de la posturile de poliţie comunale vor desfăşura activităţi preventive în unităţile de învăţământ, pentru a oferi elevilor recomandări care să îi ajute să-şi protejeze bunurile, să nu devină victime ale persoanelor certate cu legea sau să gestioneze eventualele conflicte în care ar putea fi implicaţi. Astfel, pentru a nu deveni victime ale accidentelor de circulaţie elevii sunt sfătuiţi:

  • să circule numai pe trotuare, iar în lipsa acestora pe căi laterale sau pe partea stângă a drumului public;
  • să nu traverseze strada prin loc nepermis, în fugă şi fără să se asigure;
  • să nu îşi găsească locul de joacă printre maşini, în faţa sau în spatele autovehiculelor staţionate;
  • să încerce să traverseze strada împreună cu persoane mai în vârstă şi numai prin locurile special amenajatele.

Pentru a nu deveni victime ale persoanelor certate cu legea poliţiştii le recomandă elevilor:

  • să aibă grijă de bunurile de valoare pe care le au asupra lor, mai ales în mijloacele de transport în comun şi pe drumul de acasă către şcoală sau la întoarcere;
  • să nu intre în vorbă cu necunoscuţi şi să nu le dea acestora indicii cu privire la imobilul în care locuiesc sau situaţia financiară, pentru a nu le deveni victime;
  • să nu primească necunoscuţi în casă, indiferent de calitatea pe care aceştia şi-o declină;
  • să evite deplasările pe timp de noapte, dacă nu sunt însoţiţi.

Totodată, pe lângă sfaturile preventive, poliţiştii buzoieni îi îndeamnă pe elevi să se ferească de anturajele dubioase şi de implicarea în ilegalităţi ce le pot umbri viitorul şi le reamintesc că orice ilegalitate se pedepseşte penal sau contravenţional.

Pentru siguranţa lor, elevii trebuie :

  • să nu riposteze la agresivitatea verbală şi să evite agresiunea fizică;
  • să nu intre în conflicte, fie ele şi minore, cu alţi colegi de clasă sau şcoală, pentru a nu fi implicaţi în altercaţii din care pot suferi vătămări corporale;
  • să nu se lăsaţi „dominaţi” de „tentaţiile” vârstei, să nu consume alcool, substanţe cu efecte halucinogene sau mai grav, droguri, care le pot distruge viitorul.
  • Şi pentru că responsabilitatea pentru viitorul copiilor revine tuturor – poliţişti, autorităţi locale, profesori şi părinţi -, oamenii legii îi sfătuiesc pe părinţi:
  • să se gândească la exemplul pe care îl dau copiilor lor;
  • să-i ferească de certuri, scandaluri, vorbe urâte sau de violenţă;
  • să-i supravegheze în permanenţă;
  • să discute cu ei, să le câştige încrederea, pentru că numai astfel, când aceştia vor creşte, vor avea curajul să le spună problemele cu care se confruntă.
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult