Show incendiar al Loredanei, în ultima seară a evenimentului BuzăuFest

de Stiri Buzau Media

Ultima zi a festivalului de la Sărata Monteoru a început 10,30 cu Cross-ul Tineretului, la care au participat aproximativ 250 de elevi. Aceștia au fost permiați de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu cu medalii, diplome, cupe și dulciuri. Conform programului organizatorilor, după acest eveniment elevii Liceului de Artă „Margareta Sterian” au susținut o suită de moment artistice. Un moment așteptat de cei mici și nu numai a fost cel legat de luptele de gladiatori.

Venirea serii a adus un număr record de spectatori pe terenul de sport din localitate, dornici să asiste la concertul susținut de Loredana și taraful Agurida. Circulația pe drumul județean ce leagă Buzăul de Monteoru a fost paralizată complet de coloanele de mașini. De la ora 20.00, seria recitalurilor din ultima zi de festival a fost deschisă de buzoiencele Adriana Stuparu, Simona Bănică Mirela Ursache, Bianca Mihai și UDDI.

Buzoienii și nu numai au primit-o pe Loredana cu aplauze la scenă deschisă.  Timp de o oră, artista care a fost acompaniată de trupa Agurida a făcut un show incendiar. În acest interval de timp, Loredana a abordat piese din repertoriul său din diferitele etape ale evoluției carierei sale. La finalul concertului, artista împreună cu președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu au dat startul unui grandios foc de artificii, care a încheiat astfel cea de-a doua ediție a BuzăuFest.

Știri despre: , ,