Urmărirea şi judecarea infracţiunilor săvârşite de minori, precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceştia se fac potrivit procedurii obişnuite, însă există și dispoziţii speciale. Potrivit art. 505 C. procedură penală când suspectul ori inculpatul este un minor care nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, organul de urmărire penală citează părinţii acestuia ori, după caz, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul, precum şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a copilului din localitatea unde se desfăşoară audierea. Mai mult citarea persoanelor prevăzute mai sus se dispune doar dacă se consideră necesar. Aceste dispoziţii au intrat recent în atenţia Curţii Constituţionale, fiiind sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate.
Motivarea excepţiei de neconstituţionalitate
S-a susţinut că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la apărare, deoarece există situaţii în care persoanele prevăzute în art. 505 din Codul de procedură penală dobândesc calitatea de parte responsabilă civilmente, adică persoane care, potrivit legii civile, au obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singure sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care sunt chemate să răspundă în proces.
Potrivit ştirilor juridice, s-a mai susţinut că, “deşi nu se identifică, din reglementarea obligaţiilor care îi incumbă părţii responsabile civilmente, reiese că aceasta împreună cu inculpatul formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Astfel, partea responsabilă civilmente are interesul înlăturării condiţiilor care ar atrage răspunderea sa civilă”.
Un alt argument este că atât timp cât în faza de judecată citarea părinţilor minorului sau a persoanei în îngrijirea căreia se află acesta este obligatorie, aceste persoane având dreptul să dea lămuriri, să formuleze cereri şi propuneri, întregul proces penal trebuie să fie guvernat de aceleaşi reguli, urmărirea penală fiind o componentă a acestuia.
CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate
Prin Decizia nr. 102/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 400/2018 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma “care nu a împlinit 16 ani ” din cuprinsul art. 505 alin. (1) din Codul de procedură sunt neconstituţionale.
Curtea constată existenţa unei discriminări a suspecţilor/inculpaţilor minori care au împlinit vârsta de 16 ani faţă de suspecţii/inculpaţii minori care nu au împlinit încă această vârstă. Având în vedere natura măsurii procesuale în discuţie, Curtea reţine că legiuitorul a apelat, în mod eronat, la distincţia realizată în art. 505 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin aplicarea unui criteriu ce ţine de vârsta de la care minorul răspunde penal, potrivit art. 113 alin. (3) din Codul penal.
Din contră, în această ipoteză normativă supusă controlului de constituţionalitate primează calitatea de minor a persoanei, criteriul de vârstă antereferit fiind unul secundar, care nu poate prevala în raport cu obligaţia de ocrotire şi protecţie pe care statul este dator să o asigure minorilor în temeiul art. 49 din Constituţie. Prin urmare, legiuitorul trebuie să acorde minorilor, indiferent de vârsta pe care aceştia o au în cursul minorităţii, aceleaşi garanţii procesuale în privinţa ascultării şi/sau confruntării realizate de organele de urmărire penală.
De aceea, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate discriminează minorul cu vârsta de peste 16 ani, acesta fiind exclus de la dreptul de a fi asistat, la orice ascultare sau confruntare, de persoanele prevăzute la art. 505 alin. (1) din Codul de procedură penală. Neconstituţionalitatea discriminării astfel constatate are drept rezultat accesul minorilor la măsura de ocrotire şi protecţie prevăzută de art. 505 alin. (1) din Codul de procedură penală, indiferent de vârstă.
