Șoferi băuți, vitezomani și drogați, depistați de polițiști pe drumurile din județ

Polițiștii buzoieni cu atribuţii pe linie rutieră au aplicat în weekend 454 de sancţiuni contravenţionale ca urmare a neregulilor constatate în trafic. Cele mai multe abateri au fost comise de conducătorii auto care au condus cu viteză (193), nu au utilizat centura de siguranţă (76), au condus autovehicule cu defecţiuni tehnice (21) sau au oprit şi staţionat în locuri ce au periclitat buna desfăşurare a traficului rutier (13).

Începând din weekend-ul care a trecut, 40 de șoferi au devenit pietoni, după ce au fost prinși de polițiștii buzoieni că au depășit limita legală de viteză, pe unele tronsoane de drum din județ. Cea mai mare viteză (177 km/h) a fost înregistrată pe DN 2 E85, în afara localităţii Racoviţeni, la volanul autoturismului aflându-se un bărbat de 56 de ani din Neamţ. Pe lângă vitezomani sunt și destul persoane care apeleazăla băutură. Se urcă la volan și pleacă la drum, în speranța că nu vor fi prinși în trafic.  18 șoferi au fost nevoiți să renunțe la permisul de conducere, după ce au fost opriți de polițiști.  În cazul şoferilor depistaţi băuţi în trafic cea mai mare valoare indicată de apratul etilotest a fost de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul unui bărbat de 52 de ani, din Ulmeni. Au fost și cazuri – 9 la număr – în care polițiștii au întocmit dosare penale. În cinci situații a fost vorba despre șoferi depistați băuți în trafic, iar un dosar a fost întocmit pe numele unui râmnicean depistat sub influenţa substanţelor psihoactive.  Celelalte patru dosare penale au fost întocmite după ce polițiștii au depistat în trafic tot atâţia buzoieni care conduceau autovehicule, deși nu figurau în evidența deținătorilor de permise de conducere. Acţiunile poliţiştilor rutieri au vizat şi alţi participanţi la trafic, pietonii, bicicliştii şi căruţaşii care nu au respectat regulile de circulaţie, 38 fiind sancţionaţi pentru abaterile comise în trafic.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult