Șoferii de camioane, microbuze și autobuze vor fi verificați, în aceste zile, de polițiștii buzoieni

de Stiri Buzau Media

În cursul acestei săptămâni, poliţiştii buzoieni sunt angrenaţi într-o acţiune de prevenire a accidentelor de circulaţie în care pot fi implicate autovehiculele destinate transportului rutier public de persoane şi mărfuri, precum şi de verificare a legalităţii derulării unor astfel de transporturi.

Sursa foto: Arhivă

Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri vor fi oprite pentru control, în aceste zile, de poliţiştii rutieri. Acțiunea se va desfășura conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL) iar activităţile sunt desfășurate simultan în toate statele membre ale UE. În cele 7 zile, controalele polițiștilor vor avea în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.  În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vor viza și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase. Activităţile sunt coordonate la nivel naţional de ofiţerii specialişti ai Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR şi vizează prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.