Soldații și gradații profesioniști ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare

de Stiri Buzau Media

Inițiativa legislativă care prevede ca soldații și gradații profesioniști să beneficieze, alături de o parte a militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special care se bucură deja de această măsură, de reducerea vârstei standard de pensionare, a fost adoptată tacit la Senat. Totodată, s-ar putea mări și numărul militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special ce ar putea ieși mai repede la pensie. Proiectul legislativ va fi spus votului final în Camera Deputaților.

Conform expunerii de motive, proiectul își propune să asigure un tratament egal pentru militarii și polițiștii aflați în activitate și cei care au trecut în rezervă. Mai exact, scrie legestart.ro, măsura de reducere a vârstei de pensionare de care beneficiază deja mai multe categorii de personal din domeniul ordinii și siguranței publice, să fie aplicată și în cazul soldaților sau gradaților profesioniști trecuți în rezervă la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, la expirarea contractului sau atunci când nu mai îndeplinesc criteriile specifice.

Propunerea legislativă completează art. 21 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Astfel, de reducerea vârstei standard de pensionare prevăzute la alin. (1) beneficiază în mod corespunzător și militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care, la data depunerii cererii de pensionare, îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b) și care se regăsesc în una din următoarele situații:

  • a) au fost trecuți în rezervă în conformitate cu art. 45 alin. (1) lit. a), b), e), g), h) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști.
  • b) au fost trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, neimputabile militarului.