Stimulent inserție 2019: Câți bani îți dă statul ca să renunți la concediul de creștere

Părinții care revin mai repede la muncă din concediul de creștere a copilului pot primi o sumă de bani, numită stimulent de inserție. După cum stabilește legislația momentului, stimulentul de inserție nu se poate cumula cu indemnizația de creștere a copilului, iar pentru a-l primi, părintele care se întoarce la muncă trebuie să facă o cerere în acest sens.

Uneori, părinții care se află în concediul de creștere a copilului vor să se întoarcă, din diverse motive, mai repede la serviciu. În astfel de cazuri, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010, cei ce se întorc mai repede la muncă au dreptul, în anumite condiții, de a primi o sumă de bani pe lângă salariul lunar, sumă ce poartă numele de stimulent de inserție. Valoarea actuală a stimulentului de inserție este, conform unor modificări aduse ordonanței de urgență cu aproximativ doi ani în urmă, de 650 de lei. “Începând cu drepturile lunii aprilie 2017, cuantumul stimulentului de inserție se stabilește la 650 lei”, se precizează în varianta în vigoare a OUG nr. 111/2010.

Cât despre plata stimulentului de inserție, aceasta se face până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani (sau trei ani, în cazul copilului cu handicap), care reprezintă și durata totală a concediului de creștere a copilului. În cazul în care persoanele care solicită stimulentul de inserție obțin venituri cu cel puțin 60 de zile înainte de încheierea concediului de creștere a copilului, acesta se acordă până în momentul în care copilul împlinește trei ani, respectiv patru ani, atunci când e vorba despre un copil cu handicap.

În mod evident, atunci când se solicită și obține stimulentul de inserție, plata indemnizației de concediu de creștere se sistează. De altfel, în general, nu se pot obține alte sume de bani simultan cu indemnizația de creștere. Stimulentul de inserție nu se acordă automat, ci numai în urma unei solicitări. Astfel, dacă face o cerere în acest sens la ieșirea din concediul de creștere, oricare dintre părinții copilului poate beneficia de acest stimulent. Pe lângă cererea de acordare a stimulentului de inserție, potrivit OUG nr. 111/2010, solicitantul trebuie să prezinte și următoarele documente:

  • actul de identitate al solicitantului și certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul ori livretul de familie (originalele și copiile);
  • actele doveditoare care să ateste că, în ultimii doi ani anteriori nașterii copilului, solicitantul a realizat timp de cel puțin 12 luni venituri impozabile;
  • dovada eliberată de angajator sau organele competente privind veniturile realizate;
  • orice alte documente care să ateste îndeplinirea condițiilor de eligibilitate (faptul că solicitantul stă în România împreună cu copilul/copiii pentru care cere banii).

După cum precizează ordonanța menționată mai sus, cererile pentru acordarea “drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, reprezentând indemnizație sau stimulent de inserție, și documentele din care rezultă îndeplinirea condițiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, orașului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului București pe raza căreia solicitantul își are domiciliul sau reședința”.

Sursa: avocatnet.ro

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult