Strategia 5G pentru România, o nouă revoluţie în telecomunicaţiile mobile, lansată în consultare publică

de Stiri Buzau Media

Strategia națională pentru implementarea 5G în România a fost lansată recent în dezbatere publică. Strategia 5G își propune ca obiective strategice lansarea rapidă a serviciilor (în anul 2020) în câteva orașe fanion ale României, alese pe criterii socio-economice, în contextul în care anul viitor vor fi puse la dispoziția operatorilor resurse suplimentare de spectru radio și accelerarea beneficiilor 5G, prin acoperirea cu noua tehnologie a tuturor centrelor urbane funcționale, a autostrăzilor și căilor ferate modernizate, a porturilor și aeroporturilor internaționale și a parcurilor industriale din întreaga țară.

Alte obiective sunt stimularea dezvoltării rețelelor 5G, prin reglementări simplificate pentru construirea de noi infrastructuri fizice, transpunerea în legislația națională a Codului European al Comunicațiilor Electronice și promovarea noilor utilizări și stimularea cooperării, prin operaționalizarea Alianței pentru 5G, implementarea standardizărilor tehnice europene și internaționale și armonizare europeană a utilizării frecvențelor radio.

Pentru atingerea obiectivelor stabilite, în cadrul Strategiei 5G au fost stabilite și direcțiile prioritare de acțiune ce constau în adaptarea infrastructurilor la tehnologia 5G, organizarea licitației pentru acordarea drepturilor de utilizare în cadrul benzilor de frecvențe optime pentru primele dezvoltări comerciale, valorificarea 5G pentru siguranță publică și securitate, prin îmbunătățirea calității serviciilor publice de intervenție în caz de urgență și realizarea a 7 proiecte pilot, distribuite pe întreg teritoriul țării pentru maximizarea beneficiilor socio-economice.

Strategia a fost elaborată în cadrul unui grup de lucru inter-instituțional, coordonat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și ANCOM, din care au făcut parte reprezentanți ai ministerelor, ai instituțiilor administrației publice și a celor din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională. La elaborarea documentului au contribuit și reprezentanții organizațiilor consiliilor județene, municipiilor, orașelor și comunelor.

Conform datelor statistice preliminare analizate de ANCOM, în ceea ce privește telefonia mobilă, la 30 iunie 2018 erau 22,2 milioane de utilizatori, iar rata de penetrare a cartelelor SIM la 100 de locuitori era de 113,7 %. În primul semestru al acestui an, românii au vorbit 33,2 miliarde minute (cu 3% mai puțin decât în semestrul anterior) și au trimis 6,8 miliarde SMS-uri (cu 12,5% mai puțin decât în perioada anterioară). Aceeași tendință a fost înregistrată și de comunicațiile de tip MMS – scădere de 12% și de traficul video 3G (-0,8%).

Serviciile clasice de voce şi SMS şi-au epuizat potențialul de creștere, sunt tot mai des înlocuite de servicii de mesagerie și voce instant, de internetul 2.0. Conexiunile care permit viteze mari la internet au ajuns să dețină o pondere de 85% în totalul conexiunilor. Raportat la numărul de locuitori, traficul de internet mobil a  înregistrat o creștere de aproape 45% în prima jumătate a anului 2018, până la 2,3 GB/lună. Susținerea pe termen lung a unor asemenea ritmuri de creștere în internetul mobil necesită 5G. Este totodată ocazia perfectă pentru saltul de competitivitate prin crearea de noi modele de afaceri și utilizări inovative, în comunicații și în alte sectoare”, a declarat Eduard Lovin, vicepreședintele ANCOM.

Prin licitația de spectru de anul viitor, vom disponibiliza 605 MHz pentru implementarea rapidă a noilor tehnologii 5G în România. În acest moment, operatorii de comunicații din România folosesc un total de 770 MHz dar, pentru furnizarea de viteze de până la 20 de ori mai mari decât cele în 4G, este necesar mai mult spectru”, a declarat Bogdan Iana, vicepreședintele ANCOM.

Strategia 5G pentru România poate fi consultată aici: , persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 21 decembrie 2018, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la Registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.

Știri despre: , ,