Sute de buzoieni, prezenți la deschiderea oficială a Târgul de Crăciun și la aprinderea iluminatului festiv

de Stiri Buzau Media

După evenimentele de dimineață, organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României și Centenarului Marii Uniri, buzoienii au mai avut parte și de o altă surpriză din partea autorităților. Deschiderea oficială a Târgul de Crăciun și aprinderea iluminatului festiv s-au făcut  în prezența oficialităților locale, județene și a oaspeților din Republica Moldova. Pe scena amplasată pe platoul din Piața Dacia s-au aflat primarul Constantin Toma, prefectul Carmen Ichim, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu și reprezentantul Diviziei 2 Getica. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului național de către Corul Lyra condus de profesorul Ștefan Stănescu.

Primarul Constantin Toma le-a declarat buzoienilor în deschiderea evenimentului că rolul nostru, ca români, este să fim uniți pentru a reuși să păstreze o Românie demnă, liberă așa cum ne-au lăsat-o cei ce s-au jertfit pentru această țară. ,,Astăzi se împlinesc 100 de ani de la împlinirea visului de o veșnicie al românilor, aș putea spune, acela de a fi într-o singură țară. Suntem o țară frumoasă, bogată, cu oameni frumoși și deștepți trebuie să fim mândri că suntem români. Pentru acest lucru trebuie să muncim mai mult pentru noi, pentru oraș, pentru România. Trebuie să fim uniți ca să reușim”, a declarat, Constantin Toma.

La rândul său, prefectul județului, Carmen Ichim le-a transmis un mesaj celor prezenți:,,Îl felicit pe domnul primar al municipiului Buzău, Constantin Toma pentru implicarea în realizarea acestor evenimente frumoase și pe domnul președinte al Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu. Vreau să vă urez multă sănătate, viață lungă, fericire și să nu uitați că aveți o mare responsabilitate să predați o Românie unită tuturor copiilor noștri.La mulți ani, România! La mulți ani, români! La mulți ani tuturor buzoienilor!”.

Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu a declarat că românii, dar și buzoienii trebuie să nu uite să fie uniți și să învețe să se bucure. ,,La mulți ani, tuturor românilor! Iată am ajuns la 100 de ani de România Mare. Iată că românii știu să se și distreze. De ce? Astăzi nu este numai o zi de comemorare, este o zi de sărbătoare pentru toți românii. Este bine să învățăm să avem zâmbetul pe buze. De ce spun acest lucru?Nici noi, nici în alte țări, nici în Europa, nici în altă parte nu-s momente prielnice, să spunem. Numai împreună, dacă  o să ne iubim mai mult țara, dacă o să iubim mai mult oamenii și locurile în care ne-am născut, înseamnă că nu am uitat ce au făcut înaintașii noștri pentru noi și mă bucur că sunt foarte mulți tineri aici. Deci, România rămâne pe mâini bune. (…) Urmează o lună importantă, urmează o lună plină de încărcătură emoțională și de bucurii. Sper să avem un an mai bun și împreună să fim mândri că suntem români și că suntem locuitori ai acestui județ”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

Odată ce iluminatul festiv a fost aprins, iar Târgul de Crăciun a fost deschis, buzoienii prezenți în Piața Dacia au putut asista la prima seară de concerte oferite de administrația locală. Pe 1 Decembrie, pe scena din Piața Daciei s-au adunat  interpreți de muzică populară din Ardeal, din Bucovina, din Oltenia și Ansamblul Etnofolcloric Plăieșii din Republica Moldova pentru un concert de excepție.  Târgul de Crăciun va fi deschis până pe 26 decembrie 2018  iar patinoarul amplasat pe Platoul Dacia va funcţiona până pe 31 ianuarie 2019.