TERMEN LIMITĂ PENTRU COMERCIANȚII DIN BAZAR SĂ ELIBEREZE SPAȚIILE

Micii negustori din Bazar nu au scăpat de evacuarea anunțată de conducerea Primăriei Buzău, încă de anul trecut. Totuși, ei au primit o amânare a termenului inițial până la care trebuiau să părăsească zona. Dacă înainte, ei își puteau vinde produsele în Bazar până pe 31 decembrie 2017, primarul Buzăului, Constantin Toma a anunțat recent, că negustorii își vor mai putea desfășura activitatea în clădirea respectivă, până la finele lunii martie a anului viitor. ,,De curând, adică acum o săptămână, prin Urbis am făcut o sesizare, o notificare comercianților din Bazar pentru a elibera spațiile. Noi am zis 31 decembrie, dar având în vedere că mai durează cu obținerea autorizației de construire, am zis ca termenul final să fie 31 martie 2018. Deci, toți comercianții din zona Bazarului trebuie să se supună acestei decizii, deoarece încă o dată este spațiul Primăriei municipiului Buzău și avem nevoie de acest spațiu pentru a putea realiza amenajările necesare, pentru a putea lucra cu dumneavoastră, cetățenii Buzăului, în condiții optime, pentru că în momentul acesta, avem foarte multe probleme aici, în acest sediu al Primăriei, care este la acest moment impropriu pentru a desfășura o activitate la nivelul secolului XXI” a explicat primarul Constantin Toma.