Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță prelungirea termenului de depunere a chestionarului referitor la Planul Național Strategic în contextul Politicii Agricole Comune (PAC) 2021-2027 până la data de 31 august 2019. Măsura vine în urma numeroasele solicitări venite din partea fermierilor de a prelungi termenul de transmitere a chestionarului, dar și pentru a permite unui număr cât mai mare de parteneri sociali să își exprime poziția cu privire la prioritățile PNS 2021-2027. Astfel, în vederea finalizării acestei etape esențiale a procesului de consultare publică, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală invită toți actorii interesați să completeze “Chestionarul cu privire la Planul Național Strategic în contextul Politicii Agricole Comune (PAC) 2021-2027”, publicat pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (www.madr.ro – secțiunea Dezvoltare Rurală) și a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (www.afir.info) și să îl transmită până în data de 31 august 2019 la adresa de e-mail pns2021@madr.ro.