Termenul pentru depunerea declarației unice – 25 Mai

de Stiri Buzau Media

Guvernul a decis, pe 28 ianuarie, prorogarea termenului până la care contribuabilii pot depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuții sociale de la 15 martie, la 25 mai. Astfel, declarația unică, formularul 230 va putea fi depus, la cererea organizațiilor non-guvernamentale, și după data de 15 martie.

De asemenea, Executivul a decis, prin ordonanță, modificarea O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale cu un nou termen pentru depunerea intenției de restructurare și eliminarea plafonului de 1 milion de lei. Astfel, s-a stabilit ca termenul de depunere a cererii de restructurare să fie 8 februarie – 31 iunie 2020 în loc de 1 februarie – 31 martie 2020, iar toate persoanele care aveau restanțe la data de 31 decembrie 2018, datorii sub un million de lei și care nu au fost stinse până la această data, să poată beneficia de aceste măsuri.Totodată, Guvernul a anunțat modificarea Codului de procedura fiscală, prin simplificarea procedurilor de administrare a creanțelor fiscale. Ministrul de finanțe a declarat după ședința de guvern că s-a realizat “reglementarea instituirii și ridicării popririi în mod electronic, astfel încât poprirea să fie ridicată la îndestularea sumei poprite, iar debitorului să îi fie eliberate conturile cât mai repede, într-o oră”. El a adăugat că datornicii nu vor mai umbla din bancă în bancă cu dovada că s-a făcut plata la ANAF, pentru ridicarea popririi, deoarece sistemul bancar va fi updatat la cel al Ministerullui de Finanțe și ANAF, pentru aceste cazuri.