Tichete de masă 2018: Valoarea nominală a acestora rămâne neschimbată în semestrul II al anului

Valoarea tichetelor de masă rămâne neschimbată față de cuantumul din primul semestru al anului, potrivit unui act normativ al Ministerului Muncii și Justiției Sociale (MMJS) ce a fost oficializat chiar azi. Aceste tichete pot fi acordate de angajatori propriilor salariați, iar valoarea acestora a înregistrat, în primăvara lui 2018, o mică creștere.

Ordinul MMJS nr. 2.565/2018 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul II al anului 2018, document ce a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, prevede păstrarea valorii tichetelor de masă. Măsurile cuprinse în document se aplică de la data publicării acestuia. Mai exact, potrivit actului normativ, valoarea unui tichet de masă se va păstra, adică va fi de 15,18 lei. În luna mai a acestui an, valoarea tichetelor de masă a fost majorată, dar nu substanțial, și anume cuantumul acestora a crescut de la 15,09 lei la 15,18 lei.

Tichetele de masă sunt, după cum stabilește Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, beneficii extra-salariale acordate de către angajatori salariaților “din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă”. Concret, tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană, iar costurile cu acestea sunt acoperite integral de către angajator.

Sursa: avocatnet.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult