Tot ce trebuie să știe românii din străinătate, pentru a vota mai ușor

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:Facebook
Sursa foto:Facebook

Românii, indiferent că se află în țară sau în afara granițelor, sunt chemați la urne, spre începutul lunii noiembrie 2019, pentru a-și alege președintele. Ca o noutate adusă de alegerile din acest an, românii aflați în străinătate în perioada votului vor putea să-și exprime acest drept constituțional timp de aproape trei zile. Totuși, scrie avocatnet, chiar dacă s-a luat măsura prelungirii perioadei în care diaspora poate vota (8, 9 și 10 noiembrie), cozile de la secțiile de vot din străinătate întâlnite la anterioarele alegeri s-ar putea forma și la alegerile din toamnă. Pentru a preîntâmpina acest lucru, românii sunt sfătuiți să se înregistreze în Registrul electoral, astfel ei fiind înscriși pe listele electorale permanente, procedurile de verificare înaintea votului durând, în acest caz, cu mult mai puțin.

          Pentru a face acest lucru, potrivit modificărilor aduse recent legislației electorale, prin Legea nr. 148/2019, cei ce doresc să voteze în străinătate se pot înregistra în Registrul electoral, prin intermediul unui formular online, pus la dispoziția publicului pe website-ul Autorității Electorale Permanente (AEP). Astfel, aceștia sunt înscriși pe listele electorale permanente din străinătate. Formularul online trebuie completat, după cum stabilește Legea nr. 148/2019, cu anumite date personale și opțiuni. Mai exact, în formular pus la dispoziției de AEP se vor înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea și țara unde dorește cel ce se înscrie să voteze. Totodată, cei ce doresc să voteze în străinătate vor trebui să încarce și o copie scanată sau o fotografie a actului de identitate.

          Înscrierea în Registrul electoral se poate face până la cel mult 15 zile de la începerea perioadei electorale. Perioada electorală este intervalul de timp cuprins între ziua intrării în vigoare a actului normativ care stabilește când vor avea loc alegerile și data în care sunt publicate rezultatele finale ale alegerilor în Monitorul Oficial al României. Chiar dacă nu se înscriu în Registrul electoral, cei aflați în afara țării vor putea vota totuși la secțiile organizate în străinătate. Concret, aceștia vor putea vota pe listele electorale suplimentare, dar procesul este greoi și de durată, membrii biroului electoral din respectiva secție de votare fiind nevoiți să înregistreze de mână datele personale ale celui ce dorește să voteze.

 

Știri despre: , , ,