fbpx

Tot mai mulți buzoieni au apelat la serviciile Biroului teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului

178 de buzoieni au fost în audiență, la reprezentantul acestei instituții, potrivit bilanțului activității pe 2017 prezentat de Biroul teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului. Aceştia  au înaintat, în decursul unui an, 64 petiţii şi au apelat telefonic la serviciul Avocatului Poporului de 144 de ori. Pentru 50 dintre ei, reprezentantul Avocatului Poporului prin Biroul Teritorial Ploieşti a soluţionat dosarele. La Avocatul Poporului, cele mai multe plângeri care au venit din partea buzoienilor, ca şi cele venite de la Dâmboviţa şi Prahova au avut ca obiect încălcarea de către autoritățile publice a dreptului de petiționare, dreptului de proprietate privată,  dreptului la un nivel de trai decent, precum și încălcări ale dreptului la ocrotirea sănătății, dreptului la informație, dreptului la muncă și protecția socială a muncii. În acest sens, persoanele care s-au adresat reprezentantului instituției au reclamat faptul că autoritățile administrației publice fie nu au soluționat cererile acestora, fie au transmis acestora răspunsuri formale sau incomplete care nu rezolvau cele solicitate. Refuzul soluţionării unor cereri sau întârzierea comunicării răspunsului a creat cetățenilor dificultăţi în valorificarea în termenul legal a altor drepturi ale acestora.

De asemenea, petenții au reclamat nevalorificarea tuturor documentelor depuse la dosarul de pensie,  netransmiterea contestațiilor la Comisia Centrală de Soluționare a Contestațiilor de către unele case județene de pensii sau nesoluționarea în termenul legal a contestațiilor depuse împotriva deciziilor de recalculare a pensiei, refuzul unor autorități de a primi și înregistra anumite cereri ale cetățenilor privind acordarea unor drepturi, nesoluționarea unor aspecte privind locuinţele sociale ori incapacitatea autorităţilor de a găsi soluţii optime pentru acordarea unor drepturi sociale în raport de realităţile cu care se confruntă anumite categorii de cetăţeni, precum și refuzul unor autorități de a furniza informații de interes public. Deplasările lunare în judeţele Buzău şi Dâmboviţa vor fi făcute și în 2018 de către experții Biroului teritorial Ploiești tocmai pentru a veni în întâmpinarea persoanelor din aceste judeţe şi facilitând astfel accesul acestora la sprijinul oferit de instituţia Avocatul Poporului.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult