fbpx

Tot mai mulţi şoferi sunt surprinşi de poliţiştii buzoieni conducând fără permis sau băuți

Poliţiştii rutieri buzoieni au constatat şi sancţionat, în ultimele 72 de ore, 553 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice. 449 dintre cei care au fost depistaţi în timp ce nu se conformau normelor rutiere au fost conducători auto, 17 bicicliști, 11 căruţaşi şi 44 pietoni. Una dintre acţiunile desfăşurate de poliţişti a vizat prevenirea accidentelor ce se pot produce din cauza vitezei. Au fost aplicate 202 de sancţiuni şoferilor care şi-au condus maşinile cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, împotriva a 13 dintre aceștia fiind luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării, pentru 90 de zile, după ce și-au condus autoturismele cu viteze ce au depășit cu mai mult de 50 km/h vitezele maxime admise pe sectoarele de drum tranzitate.

Alţi 21 de şoferi au fost „lăsaţi” fără permise de conducere pentru că nu au respectat regulile privind prioritatea (șapte), depăşirea (cinci), nu au respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului (unul) sau au condus autovehicule sub influența băuturilor alcoolice (opt). Totodată, polițiștii au întocmit și 13 dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere (opt), pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (trei) și pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat (două).

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult