TRADIŢII ŞI OBICEIURI DIN BĂTRÂNI DE SĂRBĂTOAREA LUMINII

În ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, copiii din satele de odinioară puneau crenguţe de măr în vase cu apă. Ţinute la lumină şi căldură, ele ajungeau să înmugurească şi să înflorească, iar în noaptea Noului An slujeau drept sorcove. Acesta este, de altminteri, după cum menționează AMPress, motivul pentru care ,,colindele româneşti vorbesc, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ-mărgăritar. Şi jordiţa Sfântului Nicolae era, odinioară, tot de măr. Se credea că, dacă aceea înflorea până de Naşterea Domnului, sfântul a mijlocit pentru iertarea păcatelor posesorului crenguţei.

Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică este considerată o zi a luminii, când credincioşii se roagă ca aceasta să nu fie învinsă de întuneric şi ca moartea să nu biruie nici ea asupra vieţii. În 21 noiembrie, creştinii aprind lumânări pentru dragii lor dispăruţi, în credinţa că, astfel, ei vor avea drum luminat prin lumea de dincolo. Tot acum, în bătrâni se făceau previziuni meteorologice. Se crede că, dacă în ziua sărbătorii este soare şi senin, vara viitoare va fi una secetoasă şi uscată. Norii de pe cer, la data praznicului, prevesteau molime, iar ninsoarea – o iarnă geroasă. În vechime, românii dădeau pomeni, însoţite de câte o lumânare aprinsă, de sufletul copiilor morţi nebotezaţi şi al rudelor care s-au săvârşit din viaţă fără feştilă la căpătâi.

Şi mai credeau bunicii şi străbunicii noştri că, în această zi de mare sărbătoare creştinească, se deschid cerurile, iar cei cu sufletul curat pot pricepe graiul animalelor. De Intrarea Maicii Domnului în Biserică, se cere ca oamenii învrăjbiţi să se împace şi să-şi ceară iertare, pentru ca Postul Crăciunului să le fie întru zidire şi înduhovnicire. În popor, oamenii făceau la această dată apă de leac punând vase pline în dreptul sfintelor icoane şi aprinzând câte o lumânare”.