Trafic restricționat în Buzău, cu ocazia festivităţilor dedicate Zilei Veteranilor de Război

de Stiri Buzau Media

Cu ocazia antrenamentului general care va avea loc joi, ora 10.00, la Monumentul Eroilor Neamului din faţa sediului Prefecturii Buzău, traficul în zonă va fi restricționat în această zi, între orele 09.45 – 10.45. Și vineri, 27 aprilie, între orele 09.00-11.15, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu la Monumentul Eroilor Neamului, traficul va fi restricționat. Totodată, va fi interzisă parcarea în zona tribunei de pe platoul din faţa sediului Prefecturii Buzău. Vineri, începând cu ora 10.00, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, va avea loc un ceremonial militar-religios, urmat de depuneri de coroane, la Monumentul Eroilor Neamului din faţa sediului Prefecturii Buzău. Conform programului, în cadrul acestui eveniment, autoritățile județene îi vor omagia pe cei care s-au jertfit pentru țară, iar în final, veteranii de război din județul Buzău, care mai sunt în viață vor primi diplome de excelență. ,,Ziua Veteranilor de Război” se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.