Tragedie la Spitalul de Neuropsihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca!

UPDATE: Unul dintre răniţii în atacul de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, aflat în comă, a fost transferat cu elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Cel de-al doilea rănit aflat în comă va fi transferat şi el în cel mai scurt timp posibil. Directorul Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, Viorica Mihălaşcu, a precizat că atacul a avut loc în mai puţin de un minut.

Știrea inițială: Patru oameni au fost uciși de un pacient alcoolic, iar alte 9 persoane au fost rănite. Dintre acestea, două sunt în stare gravă, în comă. Victimele au traumatisme cranio cerebrale grave în urma loviturilor cu stativul de la perfuzie, cu care bărbatul a comis atacul. Individul ar fi intrat în două saloane și s-ar fi năpustit asupra oamenilor, în miez de noapte. Atacatorul a fost prins de polițiști în jurul orei 3.30, la scurt timp după atac, un echipaj fiind în curtea unității, în vederea internării unui alt buzoian.  Atacatorul, un bărbat de 38 de ani, din Săgeata, i-ar fi rănit pe toți cei care i-au ieșit în cale cu un stativ de perfuzii. El era internat de bună voie la spitalul din Săpoca, din cauza unor probleme pe care le avea cu alcoolul. În prezent, ancheta este în desfășurare cercetările fiind coordonate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: