Trans Bus suplimentează, începând de luni, numărul de autobuze pentru a veni în sprijinul elevilor

de Stiri Buzau Media

Începând de luni, elevii Colegiului “Mihai Eminescu” se vor muta la Liceul Tehnologic “Costin Nenițescu”, pentru 2 ani de zile. Prin urmare, conducerea colegiului a solicitat șefilor de la Trans Bus să găsească o soluție pentru a veni în sprijinul elevilor de la Eminescu, ce vor avea de urmat cursurile la liceul Nenițescu. Luând în considerare această cerință, societatea a decis ca începând de luni, 22 octombrie, să modifice programul de transport pentru autobuzele de pe două linii – 6 și 4.

,,Programul de transport va suferi modificări ca urmare a solicitărilor primite de la conducerea Colegiului ,,Mihai Eminescu”, care își schimbă locația pe strada Transilvaniei, la Liceul Tehnic ,,C.Nenițescu”. Acolo vor fi 1.500 de elevi zilnic, care vor avea un program de la 07:30 – 13:00, sau 14:00 și cei care intră la 13:00 vor ieși la 19:30. În aceste condiții, am suplimentat programul de transport pe liniile care deservesc zona Transilvaniei, Liceul Tehnic ,,C.Nenițescu”. Este vorba despre traseul 6, iar la traseul 4 am mai introdus un program și am mai micșorat frecvența, în acest fel mulțumindu-i atât pe elevi, cât și pe cetățenii care locuiesc în zona tranzitată de linia 4. Aceștia din urmă au cerut o frecvență mai mică pentru linia 4, care va fi de 30 de minute”, a declarat pentru Buzăumedia, directorul Trans Bus, Gică Toader.

Surprizele pe care societatea le-a pregătit elevilor buzoieni nu se opresc aici. Mai exact, Trans Bus a înființat două zone școlare, care vor funcționa tot începând de luni, 22 octombrie. Este vorba despre zona 118 și zona 119. ,,Am înființat două zone școlare: zona 118, cu plecare din Aromet – Horticolei – Dorobanți – Cart. Broșteni – Sala Sporturilor – Micro III – intră pe Transilvaniei – Micro XIV (va fi cap de linie, deservește zona) și zona 119, care pleacă din Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen (fosul Liceu de Poliție) și merge pe traseul liniei 3, intră pe Strada Stadionului, către Micro XIV, Bazalt, Liceul ,,C.Nenițescu” tur și retur”, a explicat Gică Toader.

Pentru a oferi siguranță elevilor care vor urma cursurile la fostul Liceu de Chimie, Trans Bus va mai înființa două noi stații de autobuz. Acestea vor fi montate chiar în dreptul unității de învățământ, sensul de mers către ieșire spre Vernești. ,,Înființăm stație în dreptul liceului, pentru că stația este la Romcarbon și este cam departe pentru ei și pentru a preveni evenimente nedorite o să le instalăm acolo. Le-am avizat și o să le înființăm acolo”, a mai spus directorul Trans Bus.  La acest moment, rețeaua de transport public din Buzău cuprinde 11 trasee și are în componență 95 de autobuze care leagă zilnic principalele zone ale orașului.