Transport gratuit pe autobuzele Trans Bus, de sărbători

de Stiri Buzau Media

Luna decembrie, cunoscută de altfel drept luna cadourilor, vine cu surprize pentru buzoieni, mai ales din partea Primăriei Buzău. Mai exact, primarul Constantin Toma a anunțat că în data de 17 decembrie va veni cu un o propunere de hotărâre de Consiliu Local prin care prin care în zilele de 23,24 și 25 decembrie, dar și cele de 30, 31 decembrie și 1 ianuarie 2019, transportul să fie gratuit nu doar pensionari, ci pentru toți buzoienii. ,,Înțelegem să avem un trafic mai redus dacă se poate atunci și în acea perioadă oamenii circulă mai des, nu numai la cumpărături, dar pentru multe alte activități care le au în acea perioadă astfel încât să pregătească cât mai bine  Crăciunul și bineînțeles Revelionul”, a explicat primarul municipiului Buzău.

Prin urmare, timp de 6 zile, Trans Bus nu va face încasări, însă acest lucru nu reprezintă un impediment. Și asta pentru că, după cum a mai menționat Constantin Toma, încasările societății au crescut considerabil. ,,Și în momentul acesta mai plătim subvenția, s-a micșorat așa cum știți. Au crescut foarte mult încasările față de ce era înainte, respectiv de la 1,1 miliarde la 13,5 – 14 miliarde de lei. Iese un lucru bun. În continuare încercăm să ducem acest transport spre toate localitățile din jurul Buzăului, astfel încât să avem mai mulți oameni la muncă aici, mai mulți elevi, care o parte dintre ei – cel puțin cei din liceele tehnologice – să rămână la muncă aici, în economia buzoiană, care lucrează destul de bine”, a mai spus edilul șef.