fbpx

Turism Briant – pe Valea Bâșcii Chiojdului există un sat cu o istorie ce s-a dorit a fi uitată înainte de ‘89

Ieșind din Buzău prin poarta de nord a județului, pe un drum asfaltat cât de cât, nu-ți trebuie mai mult de 40-50 de minute să ajungi la o intersecție a naționalului 10 cu drumul județean 102 B.

Aici, la această intersecție aproape de locul unde pârâul Bâsca Chojdului se varsă în Râul Buzău, cineva a hotărât ca cele două Poienile să fie despărțite în Poienii de Sus și Poienii de Jos. Nu se cunoaște artizanul acestei despărțiri dar, trebuie să se țină cont de istoria adevărată din care aflăm că:

Începând cu 1 ianuarie 1845, după ce s-a desfiinţat judeţul Saac (Săcueni), acesta a fost împărţit între judeţele Buzău şi Prahova căreia i-a revenit suprafaţa cea mai mare aproape patru cincimi din fostul judeţ, cuprinzând râurile Teleajen, Cricovul Sărat, plasele Câmpul, Tohani şi Podgoria, plaiul Teleajenului și zona de câmpie până la Mizil.

Buzăul a luat partea de est întinzându-şi suprafaţa spre Vest şi Nord.

Începând cu aceeaşi dată, în cadrul Buzăului va apare Plaiul Despre Buzău cu reşedinţa la Pătârlagele, localitate care avea în componenţă Pătârlagele de Sus şi Pătârlagele de Jos. În perioada 1845-1856, această subunitate administrativă aparținând de Buzău avea statutul de subocârmuire.

Trebuie menționat că după 1864, Pătârlagele de Jos s-a numit Mărunțișu, iar actualul Pătârlagele era Pătârlagele de Sus.

Situată în Plaiul Buzăului, comuna Măruțișu (până la 1864 s-a numit Pătârlagele de Jos), se desfășura pe ambele maluri ale Râului Buzău incepând din nord din Dealul Valea Viei, cobora până la apa Buzăului la Crucea din Lunca Pătârlagelui (Moara Butoeștilor). În partea stângă a Râului Buzău, se înalță pe malul Dârstei până la muntele Podu Roșu lasă hotarul cu Moșia Sibicenilor, trece pe lângă apa Buzăului și prin pădure ajunge la malul Chilielor.

De aici merge spre muchia Gogoșului, trece de Mănastirea Cârnu, coboară spre pârâul Tega printre Cătunele Cuculești și Tega.

De la albia Buzăului, pe lâgă pârâul Bâsca Chiojdului, hotarul merge în sus până la muntele Poenari, intră un pic în moșia Bîsceni, continuă pe plai până la Dealul de la Valea Viei. Locuitorii se ocupau pe lângă agricultură cu rotăria și fabricarea săniilor și căruțelor. Din această cauză probabil, existau la acea vreme 34 de rotari, 5 lemnari pe lângă 2 fierari, 2 cizmari, 2 brutari, 2 boiangii și un croitor.

Cătunele care intrau în componența comunei erau: Gura Bîscii, Poenele, Valea Seacă, Mărunțișu, Benga, Cuculești, Zaharești, Măguricea și Mânăstirea. Și atunci ca și acum, în toată comuna era o școală în cătunul Mărunțișu, 7 cârciumi și 4 biserici deservite de 5 popi, 3 cântăreți și 4 paracliseri. O biserică era la Mărunțișu, alta la Zaharești și două la Poieni. În afară de terenurile locuitorilor care se aflau pe lângă cătune mai existau și ale cetelor de moșneni Sibieștii, Rîpenii și Poenarii aflate în Mărunțișu Sibiesc. Comuna s-a populat pe la începutul secolului XIX, primele familii stabilindu-se în cătunul Poienile și în Benga la Manastirea Verbila, unde au apărut cateva șatre de țigani, iar o comunitate de clăcași s-au stabilit la Valea Seacă între 1830-1860.

Chiar dacă nu ne place această documentare istorică putem reține doar că primii locuitori care s-au stabilit în această parte de “Plaiu” frumos au fost ăștia de aici din Poienii de Sus, după care ușor, ușor au coborât un pic stabilind și locația Poienile de Jos.

Cotind de la intersecția ocupată de obicei de fel de fel de autovehicole, de la căruțe, mașini mici, microbuze, TIR-uri dar în special de cele ale poliției locale (mai de jos) și cele orășenești (mai de sus), drumul județean destul de îngust datorită formelor diversificate de relief, după ce se strecoară pe la poalele muntelui Tătarul, te duce spre Vălenii de Munte.

O șosea care se unduiește de multe ori precum valurile unei mări agitate dar care se îmbină extraordinar de armonios cu râul Bâsca Chojdului, cu forme abrupte de maluri parcă rupte din munte, care au realizat acele peisaje datorită cărora aici s-au aciuat unele dintre cele mai vechi familii boierești ale secolelor XVI-XVII.

Așa cum cetele de moșneni ale Sibieștilor, Rîpenilor și Poienarilor, au trecut apa Buzăului, au acaparat terenuri și s-au aciuat printre cele aflate în Mărunțișu Sibiesc, tot așa s-a întâmplat și pe această vale a Bîșcii.

Toate aceste sate, ale căror istorii se dorește a fi șterse, sunt moșteniri lăsate de boierul Iorga și slugerul Badea, dar într-o mare măsură de domnița Neaga împreună cu fratele Neagoe moștenitori de drept ai clucerului Vlaicu.

Secole de-a rândul de urmașii acestora a căror secretate se schimba în funcție de capul familiei, au continuat să locuiască în acest ținut, iar noile familii apărute care s-au stabilit aici, au ocupat încet, încet terenurile care se aflau în imediata vecinătate a prundului gârlii Bâsca, fiind cunoscuți în timp ca familia Prundenilor.

La zona de trecere spre comuna Calvini, există un sat al cărei istorii s-a dorit a fi uitată încă înainte de ‘89.

Șoseaua îl desparte în două părți minimaliste, una la deal și alta la vale spre gârlă, o imagine total schimbată față de cele cu tradiție, care pare totuși timid în comparație cu importanța care ar fi trebuit să i se dea.

Este satul Țoca unde s-a născut și trăit haiducul Negoiţă Gheorghilaş. Acesta, după ce fuge din ceata pandurilor lui Tudor Vladimirescu, ajunge pe meleagurile ținutului Gura Teghii, unde s-a apucat ca orice haiduc de haiducii. Dar ghinion, tocmai potera condusă de cumătrul său căpitanul Ştefan, avea să-l răpună împușcându-l cu un glonţ făurit dintr-un inel pe care haiducul i-l dăruise.

Chiar dacă defuncții haiduci ai acelor vremi, sunt reprezentanți în diferite manifestări precum cea din luna mai, care are loc la Gura Teghii, nu știm dacă am putea să-i comparăm cu alți haiduci din timpuri mai apropiate, deoarece chiar dacă istoria de atunci era la îndemâna tuturor, acum cu cât știi mai mult astăzi, mâine nu mai știi nimic, se disipează, culmea, tot la nivelul trecutului.

Legătura care s-a făcut între Pătârlagele și Cislău pe deoparte, Gura Bâșcii, Bâscenii de Jos, Bâscenii de Sus, Calvini, (Valea Chiojdului în dreapta) şi Vălenii de Munte – Ploieşti, a avut și are încă, o importanţă deosebită care de-a lungul timpului a contribuit la dezvoltarea relaţiilor economice nu numai a celor două județe limitrofe.

Şoseaua destul de îngustă, chiar dacă nu este pentru o circulaţie cu vehicule grele, se desfăşoară pe lângă apa Bâscii, prin nişte peisaje frumoase unde este un du-te – vino al căruţelor pline cu fructe, fân, lemne de foc, var de la Calvini sau cu piei de animale în drum spre tăbăcăria din Poseşti.

Chiar dacă în anumite localităţi din traseu nu poţi crede că te afli totuşi în secolul ăsta, peisajele idilice, pastorale, cu ţărani uitaţi de vremuri care stau în jurul caselor cu pridvor de lemn, înconjurate de căpiţe de fân, dau viaţă acestei trecători spre altă lume.

În ciuda indolenței a iresponsabilității și lipsei de interes care a fost la îndemâna tuturor celor care nu au considerat turismul ca o pușculiță națională, străbătând această porțiune de drum al unuia dintre cele mai vechi poștalioane din țară, se observă simbolul muntenesc al unei imagini care respiră încă istorie,

Pe măsura trecerii timpului odată cu înaintarea în vârstă, locuitorii acestei Văi s-au ținut de cuvânt, au dus o luptă grea și au conservat cum au putut mai bine identitatea satelor, acele locuri de baştină ale baladelor populare, unde taina creaţiei populare, a meşteşugurilor s-a păstrat până astăzi datorită transmiterii acestora cu generozitate de străbuni.

Foto; 1, 2, facebook.com Poieni

Foto; 3, .anuntul.ro/anunturi-imobiliare

Foto; 4, 5, 6, 7, 8 mtb-tours.kerucov.ro

Foto; 9, 10, Lapensiuni.ro/cazare-muntenia/buzau

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult