fbpx

Un alt tânăr rănit în Colectiv a murit la un spital din Viena. Numărul celor decedaţi a ajuns la 60

Un alt tânăr rănit în incendiul din clubul Colectiv a murit, duminică, la un Spital din Viena unde fusese transferat, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând la 60.

n alt tânăr rănit în Colectiv a murit la un spital din Viena, numărul celor decedaţi a ajuns la 60 (Imagine: Andreea Potrivit unor surse medicale, tânărul care a decedat se numeşte Alexandru Hogea, avea 19 ani şi era printre răniţii din clubul Colectiv care au ajuns în spitale din străinătate, el fiind internat într-o clinică din Viena.

Alexandru Mihai Iancu, un alt tânăr rănit în incendiu, a murit, sâmbătă, la Spitalul „Sf. Ioan” din Capitală, iar vineri, a decedat Andreea Ştefan la o clinică din Germania, unde a fost transferată în urmă cu aproximativ două săptămâni.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedie au decedat alte 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, duminică, la 60.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 39 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă zece au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franţa şi doi în Germania.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult