fbpx

Un bust din bronz al scriitorului ,,Vasile Voiculescu” va fi amplasat în incinta parcului adiacent Primăriei Buzău

Având în vedere importanța pe care o are marele poet, dramaturg și doctor în medicină Vasile Voiculescu pentru literatura română şi pentru municipiul Buzău, în cadrul Programului proiectelor, manifestărilor şi activităţilor culturale, ştiinţifice şi artistice dedicate aniversării Centenarului României, în anul 2018, municipalitatea  a decis să cuprindă şi realizarea statuii/ bustului marelui scriitor, considerat între primii cinci scriitori români din toate timpurile. Statuia va fi amplasată în zona centrală a orașului, adică în incinta parcului adiacent Palatului Comunal. Statuia lui „Vasile Voicuiescu” va fi realizată din bronz de către sculptorul Bogdan Hojbotă, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Bucureşti.

 Statuia (bustul) va fi realizată din bronz cu o înălţime de aproximativ 1,00 m şi va fi poziţionată pe un soclu de beton armat placat cu piatra naturală ”Vratza” (de 2cm grosime), cu lăţime de 62 cm, adâncime de 45 cm şi înălţime de aproximativ 190 cm. Fundația se va executa din beton armat. În jurul monumentului se va executa o mică platformă betonată şi dalată (dale de beton colorat în masă) de 9,00 mp şi două trotuare dalate – cu legătură la trotuarele existente în parc. Pe soclu va fi inscripţionat numele ”Vasile Voiculescu”. În faţa statuii, la maxim 5,00 m lateral stânga-fată  şi lateral dreapta-față, vor fi poziţionate 2 reflectoare pentru iluminatul monumentului pe timpul nopţii, racordate la reţeaua electrică existent în zonă (corpurile de iluminat public ale parcului).

Amplasamentul propus al statuii se află în zona de protecţie a Palatului Comunal la o distanţă de 20,00m faţă de acesta. La alegerea amplasamentului pentru statuia Vasile Voiculescu în incinta Parcului adiacent Primăriei Buzău s-a ţinut cont de sistematizarea verticală a parcului, de vegetaţia existentă, arbuşti de taiie medie şi mică, de axul central al parcului perpendicular pe Palatul comunal, alegându-se pentru ampfasarea statuii o zonă cu o vizibilitate optimă a acesteiai din mai multe locuri ale parcului şi ale zonei învecinate. Valoarea totală a investiției este de 169.461 ,569 lei , cu TVA, din care constructii-montaj : 11.057,718 Iei , cu TVA. Durata de execuție a statuii este de 3 luni. Pentru ca această lucrare să fie realizată, aleșii locali trebuie să aprobe mai întâi, în cadrul ședinței ordinare a CLM de miercuri, 31 octombrie, studiul de fezabilitate.

Vasile Voiculescu s-a născut în comuna Pîrscov, judeţul Buzău, ca fiu al lui Costache Voicu (ulterior scriitorul luând numeie de Voiculescu), gospodar cu stare, şi al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Şcoala a început-o în satui Pleşcoi, Buzău în 1890. Cursul primar l-a absolvit la Buzău. A urmat studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” şi apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din Bucureşti.

Studiile universitare le-a început la Facuitatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1902 – 1903) şi le-a continuat la Facultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină l-a obţinut în 1910. S-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, cunoscută din satul său natal, Pîrscov. I-a dedicat poezii şi scrisori de dragoste. Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la ţară.

În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturaie ale lui Vlahuţă. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din acelaşi an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit PremiulAcademiei pentru volumul Din tara zimbrului şi alte poezii (1918). A fost membru titular al Academiei de Ştiinţe din România începând cu 21 decembrie 1935. La Pîrscov există Casa Memoriaiă Vasile Voiculescu. Devine medic şi doctor în medicină la Bucureşti. În 1941 i-a fost conferit Premiul Naţional de poezie. A fost timp de patru ani deţinut politic în închisorile comuniste (1958 – 1962).

Poetul român care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, devenind deținut la vârsta de 74 de ani, şi luându-i-se dreptul de a publica, a lăsat o operă literară de mare rafinament artistic. În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer şi a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuinţa sa din Bucureşti. În 1993, Vasile Voiculescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult