Un nou pas pentru aducerea gazelor naturale la Mărăcineni

de Stiri Buzau Media

 

Investiția prin care locuitorii din comuna Mărăcineni vor beneficia, în curând, de gaze naturale mai face un pas. Cei 5 kilometri de conductă care vor aduce gazele, de la rețeaua TransGaz, până la Mărăcineni, au început să fie produși în Macedonia, urmând ca șantierul să fie deschis în septembrie.

Lucrările prin care se vor trage conducte de gaze de la Vernești, pe sub râul Buzău, până la Mărăcineni, vor fi realizate de grupul de firme COMESAD, cu sediul la Bascov, lângă Pitești. Conducta va avea traseu subteran, pe o lungime de 820 de metri, pe sub calea ferată Buzău-Nehoiașu, șoseaua Buzău-Brașov, canalul energetic și râul Buzău. În dreptul râului Buzău, țeava de gaze va coborî până la o adâncime de 60 de metri.

În acest an, conducta va ajunge la Mărăcineni, unde se va înființa o stație de reglare și măsurare, urmând ca apoi să înceapă realizarea rețelei pe străzile și ulițele comunei de lângă municipiul Buzău.

Întreaga investiție, de 1,8 milioane de euro aparține TransGaz Mediaș.

Mărăcineni este prima comună din județul Buzău în care vor ajunge gazele naturale după subtraversarea magistralei. Vor urma Săpoca și alte comune de pe valea Slănicului, Cernătești și Beceni, după care gazele vor încălzi și alte locuințe din zona de est a județului.

 

Știri despre: ,