Unde își vor depune actele persoanele persecutate politic, pentru a obține indemnizațiile

Propunerea legislativă adoptată de Parlament în luna octombrie, care prevede modificări la decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, a fost promulgată, pe 11 noiembrie, de președintele țării.

Noul act normativ stabilește indemnizațiile pentru această categorie de persoane, dar și înființarea unei comisii unice, la nivel de fiecare județ, care să primească toate cererile, să le analizeze și să dispună lata indemnizațiilor. Inițiatorii susțin că legea prevedea, anterior, ca persoanele persecutate politic să depună la agențiile de plăți și inspecție social cererile, dar gestionarea drepturilor era preluată apoi de casele de pensii.

Lege pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri

La articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) Agenţiile judeţene de plată şi inspecţie socială sunt obligate să se pronunţe asupra cererii de dobândire a drepturilor prevăzute de prezentul decret-lege, în termen de maximum 30 de zile, printr-o decizie motivată.

Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice

Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 2. – (1) Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi b) au dreptul la o indemnizație lunară de 700 lei pentru fiecare an de deportare ori de detenţie.

(2) Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art.1 alin. (1) lit. c), d) şi g) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 300 lei pentru fiecare an de strămutare, de muncă forţată sau de evacuare din propria locuinţă.

(3) Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art.1 alin. (1) lit. e) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei.

Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 3. – Soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) – e) şi g), precum şi persoana care s-a aflat în situaţia prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. f) beneficiază începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condiţiile prezentei ordonanţe, de o indemnizaţie lunară de 250 lei, dacă ulterior nu s-au recăsătorit.

La articolul 10, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) împotriva deciziei de revizuire emise în condiţiile alin. (1) şi (2) persoana interesată poate introduce contestaţie în condiţiile legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare. Contestaţiile sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

Drepturile prevăzute în noua lege vor fi acordate începând cu data de 1 ianuarie 2020.

Sursă legestart.ro

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult