Valabilitatea cardului de sănătate va fi de șapte ani și niciunul nu va mai expira până în 2020

de Stiri Buzau Media

Din moment ce un număr foarte mare de carduri de sănătate ar urma să expire în perioada următoare, autoritățile au decis să prelungească perioada de valabilitate a acestora de la cinci la șapte ani, potrivit unui proiect de act normativ pus recent în dezbatere. Începând cu anul 2015, românii asigurați au nevoie, pentru a putea beneficia de consultații și tratamente medicale sau de rețete compensate, de un card de sănătate valabil.

Cardurile de sănătate vor avea valabilitate șapte ani, în loc de cinci ani, potrivit Proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății și pentru prorogarea unor termene. Acesta va trebui adoptat de Executiv pentru a se aplica efectiv. „Termenul de valabilitate a cardului naţional este de 7 ani de la data emiterii. Termenul de valabilitate a cardurilor naționale emise până la data de 31 iulie 2018 este de 7 ani de la data emiterii”, scrie în proiect, unde se precizează și că pentru acele carduri emise înainte de 31 decembrie 2012 se va considera că cei șapte ani de valabilitate se calculează de la 1 ianuarie 2013. Practic, asta înseamnă că niciun card de sănătate nu va expira mai devreme de 1 ianuarie 2020.

Peste 14 milioane de carduri de sănătate ar urma să expire în perioada următoare, potrivit estimărilor de la Ministerul Sănătății, dacă nu se va face prelungirea valabilității acestora. Iar asta ar însemna pentru autorități importante de sume de bani de cheltuit pentru emiterea unor noi carduri pentru români. În plus, s-ar fi ajuns în situația în care unii asigurați să nu primească la timp noul card și să fie lipsiți astfel de unele servicii medicale la care ar fi avut dreptul.

Cardul național de sănătate a fost introdus pentru a face mai transparentă și mai eficientă utilizarea fondurilor din sistemul de asigurări sociale de sănătate și reprezintă un instrument prin care se pot confirma și verifica serviciile primite de asigurați. Cardul de sănătate conține doar datele de identificare ale asiguratului, dar, la cererea deținătorului, pe acesta se pot inscripționa și date medicale. Concret, cardul de sănătate va conține: numele și prenumele asiguratului, codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, numărul de identificare al cardului, data nașterii și termenul de valabilitate al cardului.

Atenție! Proiectul de hotărâre NU se aplică momentan. Acesta trebuia adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial ca să-și producă efectele.