VIDEO: Aproape 40 de milioane de lei! Este suma necesară pentru refacerea infrastructurii din județul Buzău, afectată de viituri le de săptămâna trecută

de Stiri Buzau Media

Autoritățile județene au trimis în cursul zilei de miercuri, la București, evaluările privind pagubele produse de ploile și viiturile de săptămâna trecută. Din păcate, având în vedere că celelalte județe care n-au avut suficient timp pentru a face aceste evaluări, Executivul nu a putut adopta în ședința de Guvern de joi,  alocarea sumelor în regim de urgență pentru refacerea infrastructurii. Prin urmare proiectul de hotărâre va fi adoptat la ședința de săptămâna viitoare. La nivelul județului Buzău, valoarea total estimată este de 39 de milioane de lei, iar în regim de urgență s-a cerut alocarea a 15,8 milioane de lei.

Pe de altă parte și la acest moment se lucrează intens pentru refacerea drumului spre cele trei sate ale comunei Chiliile, izolate în urma viiturilor. Mai exact, la finele săptămânii trecute pârâul Sărăţel şi-a ieşit din matcă şi a distrus calea de acces către satele Șuchea din comuna Căneşti, Trestioara, Creveleşti şi Budeşti. Drumul spre Trestioara și Crevelești a fost refăcut, iar cei aproape 260 de locuitori pot circula în condiții bune. La Budești, încă nu a fost complet nivelat drumul, sunt rupturi și făgașe, dar se lucrează în continuu.

Potrivit bilanțului efectuat de autoritățile județene, 6 locuințe din Valea Salciei și una din Cozieni au fost afectate de către inundații. Totodată, 5 drumuri județene  au fost afectate pe o lungime totală de 35 de kilometri . Vorbim despre DJ 204 M  și DJ 204 C în zona Bisoca, DJ 203 L în zona comunelor Odăile și în Brăești, DJ 203K în zona Lopătari și D102 F în zona comunelor Cănești și Chiliile.

Afectate de inundații mai sunt 47 drumuri comunale, în lungime totală de 77 kilometri și 80 drumuri săteşti pe o lungime totală de 94 kilometri, din zonele Valea Salciei, Bisoca, Siriu, Nehoiu, Odăile, Berca, Lopătari, Cozieni, Beceni, Bozioru, Chiliile, Cănești, Calvini, Vintilă Vodă, Mânzălești, Brăești și Topliceni. Luate de ape au fost 8 podeţe , 3 punţi pietonale şi 3 poduri în comunele Chiliile, Bozioru, Cănești, Lopătari, Pardoși și Vintilă Vodă.

Știri despre: , , , ,