Vinovații de evaziune fiscală, mai greu de pedepsit ca urmare a modificărilor votate la Codul penal

Reducerea termenelor de prescripție a răspunderii penale va face imposibilă sancționarea vinovaților, în contextul în care o cercetare într-un proces de evaziune nu se poate derula, prin natura și contextul faptelor, foarte repede, scrie avocatnet.ro.  Printre multe modificări pe care le propune la Codul penal, acest proiect cuprinde și unele aspecte ce țin de termenele de prescripție ale răspunderii penale (termenul în care ar trebui stabilită răspunderea pentru o faptă penală și care, odată împlinit, nu mai permite condamnarea persoanei vinovate chiar și dacă și-ar recunoaște fapta). Parlamentarii au votat pentru reducerea a două termene de prescripție a răspunderii penale, astfel:

  • opt ani (nu zece, cât e acum) pentru situațiile în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de zece ani, dar care nu depășește 20 de ani;
  • șase ani (nu opt, cum e acum), când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de cinci ani, dar care nu depășește zece ani.

În plus, parlamentarii au mai votat și pentru ca termenul maxim al prescripției, cu toate întreruperile care au loc, să fie mai mic decât cel actual: dacă acum se calculează prin depășirea termenului cu încă o dată, pe viitor, s-ar putea calcula cu depășirea de doar jumătate de termen. Practic, cumulate, cele două modificări de mai sus se traduc în felul următor: mai puțin timp pentru tragerea la răspundere penală a celor faptic vinovați de anumite infracțiuni.

Sursa: avocatnet.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult