Vizită ministerială la Buzău, în această săptămână

de Stiri Buzau Media

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș va efectua marți, 07 mai, o vizită în județul Buzău. În programul său sunt cuprinse o întâlnire de 15 minute cu administrația locală din Merei, iar mai apoi o vizită în stațiunea Sărata Monteoru. Acolo, va avea loc prezentarea obiectivului de investiții “Regularizare râu Sărata, în zona localității Sărata Monteoru, comuna Merei, județul Buzău”. Mai apoi, demnitarul se va deplasa la Vernești, unde va fi prezentat obiectivul ,,Platformă comunală de depozitare și gospodărire a gunoiului de grajd, comuna Vernești, județul Buzău”. În jurul orei 17:00, ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș va avea o întâlnire cu conducerea Primăriei Buzău, iar mai târziu, la Sala Nicu Constantinescu, din Palatul Comunal vor fi prezentate obiectivele de investiții ce sunt programate în 2019. Vizita demnitarului se va încheia cu o conferință de presă, susținută în Sala Nicu Constantinescu, la ora 17.30. Iată programul detaliat, privind vizita în județul Buzău a ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, potrivit anunțului oficial:

  • 15:00 – 15:15 – Întâlnire Primăria Merei, județul Buzău; Discuții asupra programului vizitei
  • 15:15 – 15:20 – Deplasare Merei – Sărata Monteoru
  • 15:20 – 15:40 – Prezentare obiectivul de investiții “Regularizare râu Sărata, în zona localității Sărata Monteoru, comuna Merei, județul Buzău”
  • 15:40 – 16:00 – Deplasare Sărata Moteoru – Vernești
  • 16:00 – 16:15 – Prezentare obiectivul ,,Platformă comunală de depozitare și gospodărire a gunoiului de grajd, comuna Vernești, județul Buzău”
  • 16:15 – 16:45 – Deplasare Vernești – Buzău
  • 16:45 -17:30 –  Primăria Buzău, Sala Nicu Constantinescu– prezentare obiective de investiții programate în 2019

Vizita se va încheia cu o conferință de presă la Primăria Buzău, Sala  Nicu Constantinescu, la ora 17.30.