Vom putea face investigații medicale și lua medicamente oriunde în țară, din 2020

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:ibdnewstoday.com
Sursa foto:ibdnewstoday.com

Din 1 ianuarie 2020, românii vor putea obține medicamentele de care au nevoie din orice farmacie din țară, iar investigațiile paraclinice se vor putea face fără să se mai țină seama de casa de sănătate cu care are contract medicul care a făcut recomandarea. Măsura ar fi trebuit implementată de la 1 iulie 2018, dar Guvernul a decis amânarea implementării măsurii de două ori, iar acum, printr-un proiect de act normativ recent publicat în dezbatere publică la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), este propusă o nouă amânare a aplicării acestei măsuri, scrie avocatnet.ro. Românii asigurați ar fi putut avea acces la tratamentele medicamentoase și la investigații paraclinice oriunde în țară în baza recomandării medicului încă de la 1 iulie 2018, așa cum era stabilit prin Contractul-cadru ce reglementează condițiile acordării asistenței medicale (Hotărârea Guvernului nr. 140/2018). Numai că s-a decis amânarea acestei facilități, termenul propus acum pentru aplicarea ei fiind 1 ianuarie 2020.

Propunerea de amânare se regăsește într-un proiect de act normativ publicat luni în dezbatere publică pe website-ul CNAS, respectiv în Proiectul de HG privind modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019. ,,Având în vedere că este necesară o updatare a soluțiilor informatice pentru implementarea reglementărilor H.G. nr. 140/2018 ce aveau ca dată de aplicare 1 iulie 2019, este necesară prorogarea termenului de aplicare a acestor reglementări. Astfel, până la sfârșitul anului 2019, asiguratul are posibilitatea de a se prezenta la furnizorii de medicamente și de investigații paraclinice care sunt în relație contractuală cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care este și medicul prescriptor”, scrie în nota de fundamentare a proiectului legislativ.

Românii ar fi trebuit să aibă deja posibilitatea de a cumpăra medicamente de oriunde din țară, indiferent de județul în care a fost emisă rețeta, încă de anul trecut, dar autoritățile au decis ca măsura să se amâne până la sfârșitul acestei luni, iar acum, prin acest proiect de act normativ, se propune amânarea aplicării măsurii până la sfârșitul anului. Legislația actuală prevede obligația farmaciilor de a elibera medicamente compensate, indiferent de nivelul acesteia, doar pentru rețete eliberate de un medic care are contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate, adică din aceeași regiune. Același lucru e valabil și pentru investigațiile paraclinice.