Weekend full pentru polițiștii buzoieni: 8 dosare penale, 31 de permise de conducere reținute și peste 480 de sancţiuni contravenţionale

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic şi au aplicat 483 sancţiuni contravenţionale, au reţinut 31 de permise de conducere şi au întocmit 8 dosare penale, ca urmare a neregulilor constatate în trafic. Cele mai multe dintre sancţiunile contravenţionale (190) au fost aplicate conducătorilor auto ale căror autovehicule au fost înregistrate rulând cu viteze peste limitele legale atât în localităţi, cât şi în afara localităţilor, 19 dintre aceştia fiind „nevoiţi” să predea permisul pentru o perioadă de 90 de zile.

Poliţiştii rutieri au efectuat peste 300 de testări cu aparatele etilotest, iar în 11 situaţii a fost indicat consumul de alcool.  Opt dintre şoferii depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice au predat permisele pentru că au avut concentraţii alcoolice de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în celelalte trei situaţii s-au întocmit dosare penale. Cea mai mare valoare a concentraţiei alcoolice a fost indicată în cazul unui tânăr de 25 de ani, din comuna Pietroasele, care în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 E85 (Pasarela Nehoiu) a provocat un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, incident produs pe fondul neatenţiei la schimbarea benzii de circulaţie. La testarea alcoolscopică, a avut 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Alte cinci dosare penale au fost întocmite de poliţişti pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul neînmatriculat. Tot în weekend, poliţiştii rutieri au mai ridicat în vederea suspendării, permisele a patru conducători auto care nu s-au conformat regulilor privind prioritatea şi depăşirea.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult